Marile retrageri din sport ale anului 2011
A mai trecut un an, care a fost unul plin de spectacol, momente tensionate, dar şi triste în sportul mondial. Pentru că anul 2011 a adus pe lângă performanţe şi retrageri sonore. Iar noi vă prezentăm cronologia retragerilor sportive din 2011, printre care Ronaldo, Paul Scholes şi Fabio Cannavaro.
Cel mai bun marcator din istoria Campionatului Mondial de Fotbal, brazilianul Ronaldo a anunţat pe parcursul a ultimii 3 ani că se retrage din fotbal. Cu toate acestea retragerea sa oficială a avut loc în iunie 2011, chiar în timpul meciului amical jucat în compania României.
Legenda "diavolilor-roşii", Paul SCholes, care a evoluat în cariera sa doar pentru Manchester United şi a adus pe Old Trafford zece titluri de Premier League şi două trofee de Liga Campionilor, s-a retras în luna august la meciul cu Cosmos New York.
Printre starurile sportului rege care şi-au mai anunţat retragerea, se află şi căpitanul naţionalei Italiei, Fabio Cannavaro, primul şi singurul fundaş care a câştigat Balonul de Aur.
Cel mai titrat ciclist din lume, Lance Armstrong şi-a încheiat activitatea sportivă după mai multe acuzaţii de dopaj. Armstrong a câştigat de şapte ori consecutiv Turul Franţei, între 1999 şi 2005.
A jucat la cele mai mari cluburi de baschet din lume şi a câştigat 4 titluri de campion NBA. Shaquille O'Neal s-a retras în vara acestui an, după 19 ani de activitate la cel mai înalt nivel.