Marina Tauber rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Ședința de judecată în cazul inculpatei, amânată
Deputata Marina Tauber rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Ieri, judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul procurorului de prelungire a măsurii preventive controlul judiciar în privința inculpatei și a dispus prelungirea măsurii pentru încă 60 zile.
Totodată, partea apărării a solicitat amânarea ședinței de judecată.
"Acuzatorii de stat au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, din motivul că nu a avut loc nici o ședință lucrativă de când a fost trimis cazul în judecată la 19 iunie 2023 și în contextul în care, potrivit art. 20 și art. 345 din Codul de procedură penală (recent modificate), judecarea cauzelor penale privind infracțiunile de corupție se face de urgență și în mod prioritar. În pofida acestor fapte, instanța de judecată a admis cererea părții apărării și a amânat ședința de judecată până la data de 27 octombrie 2023", se menționează în comunicatul emis de PA.
Amintim că, pe 19 iunie, a fost trimisă în judecată, cauza penală în privința Marinei Tauber și a persoanei juridice, Partidului Politic "Șor”, scos în afara legii, învinuiți de patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
Prima ședință de judecată a avut loc pe 29 iunie 2023, în cadrul căreia a fost examinat demersul procurorului privind prelungirea măsurii preventive, arestul la domiciliu. În rezultatul examinării demersului, judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul parțial, dispunând prelungirea arestului la domiciliu, cu 20 de zile, în privința inculpatei. La 17 iulie 2023, a avut loc o altă ședință de judecată în care a fost examinat demersul procurorului de prelungire a arestului la domiciliu pe un termen de 30 zile în privința inculpatei Marina Tauber, însă judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a respins demersul procurorului și a dispus înlocuirea măsurii cu liberarea provizorie sub control judiciar pe un termen de 60 zile.
La ședința precedentă din 17 iulie 2023, la cererea părții apărării, instanța a acordat timp acestora să facă cunoștință cu materialele cauzei și să se pregătească de ședința preliminară. Însă, la ședința stabilită pentru 13 septembrie 2023, aceștia au solicitat termen suplimentar și amânarea ședinței de judecată. Următoarea ședință va avea loc la 27 octombrie.