Marine Le Pen: Franța nu luptă suficient împotriva terorismului
Candidata extremei drepte în alegerile prezidențiale din Franța, Marine Le Pen, lidera Frontului Național, estimează că măsurile luate în prezent de autoritățile franceze în lupta împotriva terorismului sunt insuficiente, informează marți RIA Novosti.
"Politica de luptă împotriva terorismului islamist desfășurată în Franța este insuficientă", a declarat Marine Le Pen pentru postul de televiziune Public Senat.
Ea a subliniat că printre măsurile de luptă antiteroristă ar trebui să se numere controlul riguros al frontierelor, precum și contracararea 'ideologiei care face recruți' pe teritoriul Franței, scrie agerpres.ro.
De asemenea, Marine Le Pen a opinat că atacul terorist care a avut loc cu o zi înainte la Sankt Petersburg are legătură cu "fundamentalismul islamist".
La mijlocul lui decembrie 2016, parlamentul francez a aprobat prelungirea regimului de stare de urgență până în iulie 2017, din cauza amenințării teroriste care se menține.
Starea de urgență a fost introdusă prin decizia cabinetului de miniștri francez, la propunerea președintelui Francois Hollande, după atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015.
Un atentat sângeros a fost comis luni în metroul din Sankt Petersburg și un al doilea dejucat într-o stație din centrul istoric și turistic al acestui al doilea oraș ca mărime al Rusiei (nord-vest). Serviciile antiteroriste au informat despre 11 morți și 45 de răniți.