Marinuţa despre politica de denigrare declanşată de Ghimpu: Aduce doar beneficii
Membrii grupului Hadârcă sunt convinşi că cei mai mulţi susţinători ai formaţiunii au trecut de partea lor. Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, deşi liderul PL, Mihai Ghimpu, a declanşat în mass-media o politică de denigrare a reformatorilor, acest lucru le aduce doar beneficii.
"Noi avem peste 70% din primari, care deja ne susţin. Avem mai mult de jumătate dintre cei o mie de consilieri care au venit pe listele PL, care ne susţin. Încă circa două-trei ieşiri ale domnului Ghimpu la TV şi cred că o să avem 100 de procente", a menţionat Marinuţa.
Foştii colegi de partid ai lui Vitalie Marinuţa îi reproşează trecutul comunist, când a candidat pe listele PCRM la alegerile locale, în satul Holercani, raionul Dubăsari.
"În situaţia în care se ştia că dumnealui a fost înhămat la căruţa lui Vladimir Voronin, nu ajungea niciodată ministru înaintat de PL", a precizat deputatul PL Valeriu Munteanu.
Marinuţa susţine, totuşi, că nu a ascuns niciodată acest fapt: "În PL, din 2009 se cunoaşte despre acest lucru. A ştiut Biroul, a ştiut domnul Ghimpu. Dumnealui atunci a spus: fie asta cea mai mare problemă, că trecem noi peste. Nu mă mustă conştiinţa, sincer vă spun".
La rândul lor, analiştii politici spun că nu este bine ca un ministru al Apărării să vină din mediul politic.
"Ministrul Apărării, desemnat de către un partid, aduce riscul că Armata va fi asociată cu o culoare politică, ceea ce este inadmisibil", a specificat directorul de program IPP, Iurie Pântea.
Vitalie Marinuţa a devenit ministru al Apărării în septembrie 2009. El a fost propus pentru această funcţie de către Partidul Liberal.