În mod sigur, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a sărit calul atunci când a făcut declaraţiile privind disponibilitatea Armatei Naţionale de a purta un război victorios atât împotriva forţelor armate ale regimului separatist transnistrean, cât şi a forţelor militare ruse aflate în regiune.

Iată doar câteva din afirmaţiile ministrului, făcute într-un interviu pentru un portal de peste hotare:„Eu sunt ferm convins că nu sunt premise pentru un conflict militar, asta pentru că potenţialul, atât al aşa-numitelor forţe transnistrene, cât şi al contingentului rus din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, nu permite declanşarea unui conflict militar. Nici chiar interesele, necesităţile lor, la momentul actual, nu sunt în favoarea unui conflict militar. […] Armata Naţională are capabilităţile necesare pentru a-şi îndeplini misiunile constituţionale şi alte misiuni care stau în faţa ei. Vreau să explic de ce atât eu, dar şi analiştii Armatei Naţionale, considerăm că situaţia nu poate degenera într-un conflict militar. Provocări, altele decât cele de ordin militar, sunt convins că vor fi, intensitatea lor va spori pe parcursul verii şi, în special, la toamnă, dar excludem provocările cu caracter militar. Să vă spun de ce. În primul rând, potenţialul armatei nistrene nu le permite declanşarea unui conflict militar şi, mai ales, nu permite continuarea acestei acţiuni, de unii singuri. Pe de altă parte, nu cred că Federaţia Rusă are interes, la moment, să susţină un astfel de conflict, pentru că pierderile pe plan internaţional ar fi mai mari decât un eventual câştig, de o parte sau de alta. Mai mult, resursele de mobilizare ale regimului separatist, cât şi susţinerea acestui regim din partea populaţiei din stânga Nistrului, nu mai sunt aşa cum au fost în 1992. Şi, nu în ultimul rând, Federaţia Rusă deţine în regiune un contingent foarte mic, incapabil să ducă la bun sfârşit un eventual atac militar. O eventuală suplinire a forţelor este împiedicată de Ucraina, care deţine preşedinţia OSCE”.

Deci, prin declaraţia sa, ministrul nu face nimic altceva decât să-i provoace atât pe transnistreni, cât şi pe ruşi, susţinând că primii nu au un potenţial militar suficient pentru a lupta cu forţele Armatei Naţionale, iar militarii ruşi sunt prea puţini în Transnistria pentru a obţine o victorie şi că, în caz de război, Ucraina nu va permite Moscovei să-şi aducă trupe proaspete.

Am putea presupune că Marinuţa este un provocator ordinar, care şi-a pus drept scop să provoace un război cu ruşii, care nu are cum să aibă un final fericit pentru Republica Moldova, ci va duce ţara noastră la dezastru. Şi lucrul acesta îl înţelege orişicine, chiar şi un simplu soldat, pentru asta nu e necesar să fii general. Este suficient să faci o privire retrospectivă asupra conflictului ruso-georgian din 2008 ca să înţelegi ce ni se poate întâmpla şi nouă. Un război cu ruşii la Nistru ar avea asupra Republicii Moldova un deznodământ mult mai nefast decât l-a avut conflictul armat din 2008 asupra Georgiei, mai ales că moldovenii nu au armata pe care o aveau georgienii.

Dacă Marinuţa nu este un provocator, atunci el este un inconştient, un tip incapabil să înţeleagă care pot fi efectele declaraţiilor făcute de el. Un ministru al Apărării cu scaun la cap ar fi înţeles că nu poate face astfel de declaraţii, pentru că ele nu contribuie la soluţionarea în favoarea Republicii Moldova a conflictului transnistrean, ci dimpotrivă, complică situaţia Chişinăului în procesul de negocieri. Poate lui Marinuţa îi place să o facă pe teribilistul, să se dea în spectacol, să se joace de-a războiul? S-ar putea, doar că, în acest caz, el nu înţelege că unii dintre cetăţenii Republicii Moldova, atât din dreapta, cât şi din stânga Nistrului, ar putea să plătească extrem de scump pentru gestul său războinic. Adică, cu viaţa sau sănătatea lor.

Deci, cum am spus mai sus, Marinuţa este ori provocator, ori inconştient. Eu mă tem că ministrul nostru al Apărării, chiar dacă nu poate fi bănuit că ar fi peste măsură de sprinţar la minte, oricum, şi-a dat seama de consecinţele pe care le poate provoca gestul său. Adică, a făcut premeditat aceste declaraţii belicoase. Mai ales că el nu este singurul care încearcă cu tot dinadinsul să-i provoace pe ruşi, dacă nu la acţiuni militare, cel puţin, să-i determine să nu coopereze în vederea retragerii tehnicii militare şi a muniţiilor din Transnistria.

În perioada în care proaspătul premier Iurie Leancă se afla în prima sa vizită la Bruxelles, serviciul de presă al Guvernului ne-a remis un comunicat de presă în care eram anunţaţi că Leancă a avut, pe 14 iunie 2013, o întrevedere cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen. Din respectivul comunicat aflăm că „Rasmussen a salutat oferta Republicii Moldova de a contribui la operaţiunea derulată de NATO cu mandat ONU în Kosovo”.

De ce Republica Moldova trebuie să contribuie la operaţiunea NATO din Kosovo, dacă Kosovo este o regiune separatistă din Serbia exact cum Transnistria este o regiune separatistă la noi? Occidentul recunoaşte independenţa regiunii Kosovo faţă de Serbia contrar Federaţiei Ruse, care susţine integritatea teritorială a Serbiei. Occidentul are calculele sale în această afacere, tot aşa cum le au şi ruşii, dar ce are de câştigat Chişinăul de se implică în operaţiunea NATO din Kosovo? Nimic, dimpotrivă. Îi irită în mod gratuit pe ruşi şi contribuie la recunoaşterea regiunii Kosovo, ca, într-o bună zi, ruşii, dar şi occidentalii, să recunoască independenţa Transnistriei.

Exact acest lucru îl afirmă (credem, deloc întâmplător) şi directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu, în cadrul unui interviu pentru ziare.com. „Eventuala recunoaştere a independenţei Transnistriei de către Moldova şi România are o legătură directă cu recunoaşterea provinciei Kosovo, de către Serbia, în schimbul unei poziţii mai confortabile în angrenajul euroatlantic”, spune Dungaciu. Totodată, el susține că în momentul în care Kosovo va deveni independentă, iar Serbia va dobândi un statut mai apropiat în parcursul euroatlantic decât are în acest moment, tocmai ca urmare a recunoaşterii cedării Kosovo, atunci sigur se va pune întrebarea: dacă sârbii au renunţat la o provincie pe care oricum nu o controlau pentru a obţine ceva mai bun în schimb, de ce n-ar face-o şi Republica Moldova? „Senzaţia mea este că în momentul în care se va recunoaşte Kosovo, cu sau fără voia României, întrebarea care s-a pus, „cedarea de teritorii pe care nu le controlezi în schimbul dobândirii a ceva mai bun?” se va pune şi la Chişinău”, consideră Dan Dungaciu.

În acelaşi interviu, Dan Dungaciu, care este un expert iniţiat şi avizat în chestiunea transnistreană, afirmă că, de ceva timp, „Chişinăul nu mai ridică problema retragerii trupelor ruseşti din Transnistria”. Păi, dacă e aşa, atunci totul este cât se poate de clar, inclusiv de ce ministrul Marinuţa s-a răstit către ruşi şi de ce Republica Moldova va participa la misiunea NATO din Kosovo. 

Autor: Sergiu Praporşcic