Mario Monti a devenit oficial premier al Italiei
foto: agerpres.ro
Oficial, Italia are un nou premier. Fostul comisar european Mario Monti a fost învestit în funţia de şef al cabinetului de miniştri de către preşedintele Giorgio Napolitano. Guvernul are o misiune dificilă: relansarea creşterii economice a ţării şi reducerea datoriei publice.
Mario Monti a prezentat lista noilor miniştri după lungi negocieri şi consultări cu reprezentanţii grupurilor parlamentare.
Astfel, noul Executiv urmează să depună jurământul la ora 18.00, la reşedinţa prezidenţială, când Monti va prelua oficial funcţia de premier. Acesta va exercita şi funcţia de ministru al Economiei.
- Premierul desemnat al Italiei îşi va prezenta astăzi lista cu noul Cabinet de Miniştri
- Noul prim-ministru italian, Mario Monti, a ţinut primul său discurs în faţa Senatului
- Guvernul lui Mario Monti a trecut de votul crucial
- Premierul italian, Mario Monti, întâmpinat cu proteste în oraşul Bergamo din Italia