Marius Lazurca, la întrevedere cu Igor Corman: S-a adăugat mai multă substanță pe cooperarea bilaterală
Președintele Parlamentului, Igor Corman, a avut o întrevedere cu Ambasadorul României în Moldova, Marius Lazurca. Cei doi oficiali au discutat despre agenda vizitei şefului Legislativului în România, reformele de modernizare a țării, cooperarea Republicii Moldova cu Consiliul Europei și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dar şi despre situația din regiune.
Președintele Parlamentului a menționat că săptămâna viitoare, la APCE va fi prezentat raportul Comisiei de monitorizare a Consiliului Europei privind realizarea angajamentelor asumate de Moldova față de Consiliul Europei. În context, Igor Corman a exprimat încrederea că noul program de asistență al CoE, care va fi implementat cu sprijinul financiar al UE, va ajuta ţara noastră să realizeze angajamentele și să continue reformele inițiate.
Un subiect aparte al întrevederii l-a constituit agenda vizitei şefului Legislativului în ţara vecină. Igor Corman se va afla în România în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2013, la invitația omologului său Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților din România. În context, la Iași va avea loc Reuniunea Comisiei comune pentru Integrarea Europeană între Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României.
La rândul său, Ambasadorul României, Marius Lazurca, a reiterat sprijinul necondiționat al autorităților române pe calea integrării europene a Republicii Moldova. "Programul vizitei în România a domnului președinte Igor Corman este unul ambițios, care poate să ne permită să constatăm că s-a adăugat încă mai multă substanță pe cooperarea bilaterală dintre cele două parlamente – român și moldovean", a declarat Lazurca.
- Preşedintele APCE, Jean-Claude Mignon, se va întâlni cu liderul separatist, Evgheni Şevciuk
- Corman, la Râşcani: La aprobarea bugetului de stat pentru 2014 vom ţine cont de propunerile venite din partea autorităţilor locale
- Proiectele politicii bugetar-fiscale şi legii bugetului de stat pentru 2014, discutate de Corman cu experţii FMI