Mark Tkaciuk a confirmat că s-a întâlnit cu Dmitri Kozak la Chișinău
Fostul ideolog al PCRM, Mark Tkaciuk, a confirmat că s-a întâlnit cu vicepremierul rus, Dmitri Kozak, la Chișinău, în data de 24 iunie.
"M-am întâlnit cu Dmitri Kozak. S-a întâmplat la terasa hotelului Radisson, în prezența mai multor persoane, dar nu s-a discutat subiectul cu privire la crearea unui nou partid politic. Nu ne-am văzut din anul 2003. Am avut despre ce să discutăm", a menţionat Mark Tkaciuk, într-un interviu pentru newsmaker.md.
Anterior, presa a scris că Mark Tkaciuk a mințit atunci când a anunțat că s-a aflat la Moscova în timpul vizitei vicepremierului rus, Dmitri Kozak, la Chișinău. De fapt, politicianul s-a aflat în Republica Moldova.
Tkaciuk a părăsit teritoriul ţării noastre abia în dimineața zilei de marți, 25 iunie. Acesta a zburat la Moscova (Domodedovo) cu un avion al companiei S7.
Şi Ziarul Național a scris cu referire la sursele sale că în seara zilei de luni, 24 iunie, Dmitri Kozak s-ar fi întâlnit, neoficial, cu Mark Tkaciuk.
Ulterior, ex-consilierul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a negat această informație. El a scris pe pagina sa de Facebook că se află la Moscova, dar și faptul că nu intenționează să discute cu cetățenii altor țări intențiile de creare a unor organizații politice, în cazul în care acestea vor apărea.
- PRESA: Moscova pregătește un nou proiect POLITIC în R. Moldova? Vicepremierul Kozak s-ar fi întâlnit, la Chişinău, cu un fost consilier al lui Voronin
- Un șofer neadecvat, pe o stradă din Capitală. Un voluntar, angajat să-l oprească, a spart cu spatele sticla geamului (VIDEO)
- Un microbuz de pe ruta Chişinău-Italia, implicat într-un GRAV ACCIDENT în România (FOTO)