Mark Zuckerberg sub papuc. Vezi ce condiţii i-a înaintat soţia în contractul prenupţial
Tânăr şi bogat, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este sub papucul soţiei. Cel puţin asta arată câteva acte oficiale, care au ajuns pe mâna unor jurnalişti americani. Ştiindu-l obsedat de muncă, Priscilla Chan a vrut să-şi asigure porţia săptămânală de romantism, înainte de a oficializa relaţia cu iubitul ei.
Prin urmare, anul trecut, cei doi au semnat un contract prenupţial, prin care Priscilla îl obligă pe Mark să petreacă o noapte împreună şi să aibă o oră de amor pe săptămână. Mai mult, consoarta fondatorului Facebook îi cere acestuia 100 de minute în fiecare săptămână în care să fie împreună, făcând orice altceva.
Actul mai prevede că, după o eventuală despărţire, Priscila va avea dreptul la o parte din averea soţului ei, nicidecum la jumătate. Se pare că pe Mark nu l-au deranjat cerinţele, iar în câteva zile a şi luat-o de nevastă. În 2012, Mark Zuckerberg s-a căsătorit cu Priscilla Chan, după o relaţie de 10 ani.