Marquez a câştigat prima sa cursă de MotoGP
Campionul în exerciţiu la Moto2, Marc Marquez, a devenit cel mai tânăr câştigător al unei curse din MotoGP, după ce la cei 20 de ani ai săi s-a impus la Grand Prix-ul din Texas. Revelaţia din acest sezon, Marquez a fost urmat de Dani Pedrosa şi Jorge Lorenzo.
Marc Marquez a ajuns primul la "Grand Prix of the Americans", desfăşurat la Austin şi a intrat în istoria motociclismului ca fiind cel mai tânăr pilot care câştigă o cursă de MotoGP.
"Dacă e să fiu sincer, cred că locul trei ocupat în Qatar a fost deja un vis îndeplinit. Şi acum, în cea de-a doua cursă să obţii victorie e şi mai bine. Cât despre cursă, a fost cam greu, în special din punct de vedere al condiţiei fizice", a declarat pilotul Honda, Marc Marquez.
Coechipierul lui Marquez de la Honda, Dani Pedrosa a ajuns al doilea. Podiumul a fost completat de dublul campion mondial şi câştigătorul cursei de debut, desfăşurată în Qatar, Jorge Lorenzo.