Marşul "Fără frică", marcat de incidente. Participanţii au fost atacaţi cu ouă şi stropiţi cu agheasmă
Marşul "Fără frică", organizat astăzi de reprezentanţii comunităţii LGBT în centrul Capitalei a fost marcat de incidente. Poliţia a fost nevoită să evacueze participanţii la eveniment, după ce un grup de enoriaşi, în frunte cu preotul Anatol Cibric, a atacat coloana cu ouă.
Totul s-a întâmplat la intersecţia străzilor Bucureşti şi Vasile Alexandri, în timp ce reprezentanţii minorităţilor sexuale mărşăluiau în tăcere prin centrul oraşului.
Participanţii la marş au fost atacaţi cu ouă şi stropiţi cu agheasmă de un grup de creştini.
Pentru a evita violenţele, un cordon de poliţişti i-au izolat pe enoriaşi, iar participanţii la marş au fost urcaţi în două autobuze. Unii dintre credincioşi au încercat să spargă cordonul.
Membrii organizaţiei Genderdoc au declarat că-i vor acţiona în judecată pe manifestanţii agresivi.
"Doar pe cei care ne-au oprit şi pe cei care ne-au încălcat dreptul nostru la libertatea întrunirilor", a spus reprezentanta organizaţiei "Genderdoc-m", Angela Frolov.
Poliţia investighează cazul pentru a decide dacă va fi pornit un dosar penal.
"Consider că poliția a menajat foarte și foarte bine această procedură și la moment nu avem raportată nicio persoană pătimită din rândul participanților", a spus şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pînzari.
Şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a scris pe facebook că apreciază eforturile depuse de Ministerul de Interne pentru a-i proteja pe participanţii la marş.
Iar Ambasada Statelor Unite a menţionat că-i sprijină pe oamenii care trăiesc fără frică şi care manifestă paşnic.
Potrivit organizatorilor, la marş au participat aproximativ de 300 de persoane.
- PERICOL DE EXPLOZIE în centrul Capitalei! La un liceu a fost descoperit un obuz din cel de-Al Doilea Război Mondial
- DEZORDINI ÎN MASĂ ÎN CAPITALĂ provocate de Partidul Platforma DA (VIDEO)
- Un monument istoric din centrul Capitalei, distrus în 1940, va fi RECONSTRUIT
- Vor mai multă toleranţă din partea societăţii. Flashmob dedicat diversităţii în orientarea sexuală
- Circulaţia din Capitală, BLOCATĂ parţial în timpul marşului de susţinere a comunităţii LGBT
- Imagini din mijlocul altercaţiilor de la marşul LGBT. Preot: "Să le tai gâtul la toţi" (VIDEO)