"Marşul Unirii este organizat pentru a sustrage atenţia de la problemele ţării"
Republica Moldova este arena unei confruntări geopolitice dintre marile puteri, iar disputele interne de ordin identitar, ar putea duce la dezintegrarea ireversibilă a ţării. Cel puţin aşa afirmă uniii invitaţi ai emisiuni Fabrika.
"La o confruntare de ordin geopolitic se bat actori mai mari decât cei prezenţi în studiou şi la insistenţa unioniştilor s-ar putea ca frontiera geopolitică a Rusiei să cadă pe Prut. Eu nu vreau ca la Anenii Noi să-mi tancurile ruseşti, iar la Ialoveni stea tancurile NATO", se arată indignat politicianul Iurie Roşca.
"Dacă facem unirea şi va apărea decepţia peste un an peste doi, nu există fonduri. Şi asta pentru că lucrurile nu sunt aranjate, nu există un plan, un model, iar unioniştii vor fi cei mai mari duşmani ai României", este de părere analistul politic Igor Boţan.
Unii invitaţi afirmă că asemenea evenimente, cum ar fi Marşul Unirii, sunt organizate de guvernanţi pentru a sustrage atenţia oamenilor de la problemele sociale ale ţării.
"RM a primit nişte granturi internaţionale. Formal se construiesc drumuri, intrăm în datorii la FMI şi la alte organizaţii internaţionale, iar ca să sustragă atenţia cetăţenilor se organizează aceste activităţi. Pentru că, ţineţi minte, marşul de la Cahul s-a rotit la TV aproape o săptămână", a comparat liderul mişcării de tineret „Voievod”, Nicolae Pascaru.
Prezenţi la emisiune, organizatorii Marşului Unirii, care se va desfăşura pe 5 august, la Bălţi, au declarat că de fiecare dată au manifestat paşnic.
"Noi o să fim paşnici. Sperăm că o să fie cel puţin la fel de bine cum a fost la Cahul. În cazul în care vom fi provocaţi, noi nu vom reacţiona decât cu flori", a declarat reprezentantul Platformei Civice Acţiunea 2012 Constantin Codreanu.
Potrivit reprezentanţilor Acţiunii 2012, în prezent, peste Prut se efectuează un sondaj în cadrul căruia cetăţenii sunt rugaţi să-şi expună părerea vizavi de o eventuală unire a Republicii Moldova cu România. Iar în curând un asemenea studiu va fi efectuat şi în Republica Moldova.