Marţea Albă. Ce NU AI VOIE să faci în a doua zi din Săptămâna Luminată. E PĂCAT MARE
Prima săptămână după Paşte mai este denumită şi Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiți "luminați" și purtau haine albe în toată săptămâna următoare. De aici și numele de Săptămâna Luminată, scrie Libertatea.ro.
Prima marţi după Paşte se numeşte Marţea Albă. Se spune că în această zi nu se lucrează, ci se dă de pomană pentru a se cinsti memoria morţilor. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paște şi vin roşu.
O tradiţie mai spune că în Marţea Albă se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui. Astfel, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată "Umblatul cu pască". Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.
- "Hristos a înviat!" se spune astăzi în casele moldovenilor. Cum este sărbătorit Paştele în sate
- Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște din Săptămâna Luminată. Ce trebuie să faci în Lunea Albă
- SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ! Credinţe populare şi rânduieli bisericeşti. Ce nu e bine să faci în următoarele zile