Martin Schulz: O Libie stabilizată este în interesul întregului Maghreb și al întregii Europe
Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a insistat luni la Tunis asupra necesității unei Libii ''stabilizate'', atât pentru Maghreb, cât și pentru Europa, în timp ce Tunisia este preocupată în legătură cu haosul crescând din țara vecină, relatează AFP, citat de Agerpres.
''O Libie stabilizată este în interesul întregului Maghreb și al întregii Europe'', a declarat Schulz în fața parlamentului tunisian, precizând că UE împărtășește ''același obiectiv, de a vedea cum un guvern de uniune națională își preia funcțiile cu sprijinul întregului popor libian''.
''Europenii trebuie să evalueze întreaga dimensiune a consecințelor economice, sociale și de securitate pe care instabilitatea din Libia o are asupra păcii civile și a creșterii economice la dumneavoastră și la vecinii dumneavoastră'', a adăugat Schulz.
Presiunile pentru formarea unui guvern de uniune națională în Libia s-au intensificat în ultimele săptămâni în Occident și în Africa, unde există temeri îndeosebi în legătură cu ascensiunea grupării jihadiste Statul Islamic.
Tunisia a afirmat de mai multe ori că este afectată în mod deosebit de instabilitatea din Libia. Președintele tunisian, Beji Caid Essebsi, s-a declarat recent preocupat în legătură cu o eventuală intervenție internațională în Tunisia, cerând să fie consultat.
Autoritățile tunisiene au anunțat sâmbătă că au finalizat construirea unui ''sistem de obstacole'' pe aproape jumătate din cei 500 de km de frontieră comună cu Libia, sistem destinat să întărească lupta împotriva contrabandei cu arme și, mai larg, împotriva terorismului.