Mărturia unui deţinut! Îmi legau mâinile şi picioarele şi mă forţau să spun că sunt vinovat
"Mi-au distrus viaţa mea şi a familiei mele". Cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat condamnatul Andrei Crăciun în penitenciarul nr. 9 de la Pruncul. Bărbatul spune că frecvent retrăieşte coşmarurile, provocate de poliţiştii, care au încercat să obţină cu forţa mărturii. Speră că într-o bună zi va ieşi la libertate, unde îl aşteaptă doar părinţii, şi asta deoarece soţia şi copilul l-au părăsit.
Andrei Crăciun povesteşte că după ce i-a fost prezentată învinuirea, a fost transportat în izolatorul de detenţie preventivă al Comisariatului general de poliţie. Aici, timp de aproape trei săptămâni, anchetatorii l-au forţat să-şi recunoască vina.
"Îmi legau picioarele şi mâinile, îmi puneau între mâini o ţeavă şi mă ţineau aşa 2-3 ore. După ce îmi dădeau drumul nu îmi simţeam mâinile şi picioarele", a povestit bărbatul.
Potrivit lui Andrei, procurorul responsabil de caz, Lilian Cociu ştia despre chinurile pe care le trăia. Solicitat de Publika TV, Cociu ne-a sugerat să apelăm la Centrul de presă al Procuraturii.
"Mă avertiza că dacă nu voi spune ceea ce îmi zice, oricum voi fi impus să fac declaraţiile pe care şi le doresc ei", a menţionat Crăciun.
Andrei povesteşte că aşa-numita reconstituire a crimei a fost repetată, iar ulterior, înregistrată video. Bărbatul ar fi fost filmat doar din spate, deoarece faţa îi era plină de hematoame. Mama lui Andrei a trimis sute de scrisori în diferite instanţe, cerând eliberarea fiului. Femeia nu a fost auzită însă. Astăzi, pe Maria Crăciun am găsit-o la spital. Aici ajunge cu regularitate pentru că, spune ea, inima nu mai rezistă.
"Când îl văd îmi pierd cunoştinţa. E slab, chinuit şi necăjit. Eu ca mamă nu plâng în faţa lui, dar după întrevederile cu el stau câte o oră la poartă şi plâng", a spus femeia.
În nevinovăţia lui Andrei a crezut şi unul dintre cei trei judecători, care s-a ocupat de caz. În 2007, când instanţa l-a condamnat pe bărbat la ani de închisoare, magistratul şi-a expus propria opinie - Andrei Crăciun trebuie achitat.
Publika.md menţionează că, poliţiştii examinează o nouă versiune în cazul dublului omor de la Durleşti. Oamenii legii audiază un bărbat, care a supravieţuit, după ce a fost împuşcat aproximativ în acelaşi loc unde s-a produs tragedia din aprilie 2011.
În anul 2007, în Durleşti au fost împuşcaţi doi bărbaţi, unul dintre care a decedat. La scurt timp, poliţiştii l-au reţinut pe locuitorul oraşului Durleşti Andrei Crăciun, în vârstă de 34 de ani. Oamenii legii susţineau că acesta ar fi fost autorul crimei. Tot atunci, Crăciun a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, asta chiar dacă poliţiştii nu aveau nicio probă directă, spune avocatul bărbatului.