MĂRTURII DE GROAZĂ! O actriţă de la Hollywood a declarat că a fost abuzată sexual în copilărie
Actrița americană Jane Fonda (79 de ani) a dezvăluit că a fost abuzată sexual în copilărie, precizând că a crezut întotdeauna că abuzul sexual s-a întâmplat din "vina" sa, relatează publicația britanică The Telegraph, potrivit Agerpres.ro.
Într-un interviu acordat actriței Brie Larson pentru publicația "The Edit", Fonda a vorbit pentru prima dată despre experiențele traumatice din trecut.
"Pentru a vă arăta cât de mult le afectează patriarhatul pe femei: am fost violată, am fost abuzată sexual în copilărie și am fost concediată pentru că nu am vrut să fac sex cu șeful meu. Întotdeauna am crezut că aceste lucruri s-au întâmplat din vina mea; că nu am făcut sau spus ceea ce trebuia", a declarat Jane Fonda pentru publicația Edit.
"Cunosc fete care au fost violate și care nici măcar nu își dădeau seama că au fost victimele unui viol. Ele își spun: Trebuie să se fi întâmplat astfel pentru că am spus "Nu" într-o manieră greșită", a completat actrița, în prezent o cunoscută militantă pentru drepturile femeilor.
"Am crescut în anii '50 și mi-a luat o lungă perioadă de timp pentru a aplica feminismul în viața mea. Bărbații din viața mea au fost minunați, dar au fost victimele unui sistem de convingeri (patriarhale). Nu m-am simțit pusă în valoare", a adăugat Fonda, care în 2001 a înființat The Jane Fonda Center for Adolescent Reproductive Health, o asociație care contribuie la prevenirea sarcinilor în rândul adolescentelor.
- DOLIU la Hollywood! O actriţă îndrăgită a pierdut lupta cu cancerul
- "Bunicul ne-a abuzat sexual pe mine și pe tata". Detalii CUTREMURĂTOARE din viața unui celebru actor
- O actriță din Game of Thrones, VICTIMĂ a hackerilor! Mai multe poze cu ea TOPLESS circulă pe INTERNET (FOTO)
- Actriţa Amy Adams a primit o stea pe Walk of Fame
- Cazurile de violenţă asupra copiilor devin tot mai FRECVENTE. Raportul Ministerului Educaţiei
- STRIGĂTOR LA CER! Un bărbat din Teleneşti a ADEMENIT O MINORĂ la el acasă şi A VIOLAT-O