MĂRTURII DIN INFERN: Cum au resimţit oamenii de la Nisa carnagiul
"S-a auzit o bubuitură groaznică. Persoana din camion a tras în poliţie. Locuitorii erau şocaţi, ne-am întrebat toţi dacă suntem bine. Bineînţeles că am reaţionat toţi. Toate barurile au acţionat prompt, cu cearşeafuri au încercat să stopeze sângele. Toată lumea era panicată. O groază de nedescris. Am reuşit să vorbesc cu prietenii, le-am spus să-i eticheteze pe toţi cei care locuiesc din preajmă că sunt bine. O româncă a suferit o stare de şoc, dar nu este rănită. Poliţia umblă val vârtej. Ambulanţele sunt pe loc. Este o alertă maximă", a declarat Tatiana Zemba.
"Franţa din nou plânge, plânge toată Europa. Eu nu am fost pe faleză. Au fost prieteni. După ce s-au terminat focurile se întorceau pe o stradă care este populată. A venit un camion de 15 tone care a început să tragă. Un masacru. Persoane care ţipau, urlau, care au reuşit s-au ascuns. Oamenii sunt foarte solidari, iar tinerii au mai tras nişte sfori. Lupta cu teroriştii nu trebuie lăsată de azi pe mâine. Este inexplicabil. În ţara lor, în Franţa care întotdeauna a fost pentru pace să se producă un astfel de atentat. Aşa presupuneri au fost, după atentatul trecut cineva s-ar fi răsuflat din arabi. Au zis că totuşi de Ziua Naţională a Franţei s-ar putea să primească o floricică. Teroriştii nu atacă acolo când te aştepţi. Ei pândesc o pradă unde este lume multă", a spus Margareta Luta.
Printre persoanele de acolo era şi o studentă din Republica Moldova.
"Din fericire eram în altă parte a Nisei. Toţi cei care au gândit să vină nu s-au gândit că este o intenţie teroristă de a distruge. Oamenii nu au înţeles ce se întâmplă, un camion cu o viteză nebună a intrat în mulţime. Nu au fost focuri de armă. Oamenii erau calmi, erau în două părţi unde plângeau. Erau copii care îşi pierduse părinţii...", a spus studenta din Nisa Elena Holban.
"Am fost la focurile de artifii care au avut loc la ora 22. La 22.20 focurile au luat sfârşit, cu prietenii am hotărât să stăm la o terasă, 5 minute după a început o mişcare de panică, lumea alerga în toate direcţiile, familii cu copii, oameni care se baricadau în restaurante, cădeau pe jos. Primul gând a fost ceva fals, poate pocnitori, au mai fost cazuri când tineri se jucau cu pocnitori. Întrebam lumea în stânga şi dreapta ce se întâmplă, se spunea de cineva care trăgea cu Kalashnikov apoi am auzit de versiunea cu camionul. Au fost scene oribile. Toată lumea se cam aşteapta la aşa ceva având în vedere ce s-a întâmplat în noiembrie, ne aşteptam dar asta nu înseamnă că ne impiedică să trăim, să ieşim. Străzile sunt goale, foarte puţini oameni circulă acum. Poliţia este peste tot, la orice colţ de stradă, şi militari cu arma la vedere, este o stare de asediu", a spus Iulian Gircă.
Publika.md aminteşte că cel puţin 80 de oameni au murit, iar aproximativ o sută au fost răniți, după ce un camion a intrat în plină viteză în mulțimea care era adunată pe renumita faleză Promenade des Anglais din oraşul Nisa. Autoritățile susțin că din camion s-a tras din arme grele.
- ATENTATUL SÂNGEROS din Nisa: Liderii lumii condamnă atacul terorist comis de Ziua Națională a Franței
- ATENTATUL SÂNGEROS din Nisa: Ministrul britanic de Externe se declară "şocat şi întristat"
- Minut de reculegere în plenul Parlamentului. Deputaţii, solidari cu victimele atentatului din Nisa
- Italia întărește controalele la granița cu Franța după atacul de la Nisa
- IMAGINILE TERORII de la Nisa: MOMENTELE DE GROAZĂ prin care au trecut sute de oameni (FOTO)
- Andrian Candu: Moldova este alături de Franța și cetățenii ei