Mărturii din infern. Povestea unui român care a scăpat din mâinile teroriştilor din Algeria VIDEO
Ostaticii care au scăpat din mâinile teroriştilor din Algeria continuă să povestească despre infernul prin care au trecut timp de patru zile. Momente parcă desprinse dintr-un film de la Hollywood a trăit şi un român, care a reuşit să evadeze din captivitate.
Românul George Iachim a trecut prin clipe grele, atunci când teroriştii au luat cu asalt instalaţia petrolieră din localitatea Amenas, Algeria.
"Miercuri dimineaţa eram în afara biroului şi i-am văzut pe terorişti venind. Au început să-i împuşte pe cei de la poartă, care păzeau complexul. După aceea au intrat în clădire şi au început să ia ostatici. Eu m-am baricadat împreună cu un alt coleg de-al meu din România într-un birou", povesteşte George Iachim.
Cei doi au aşteptat noaptea, ca să fugă fără să fie observaţi de islamiştii înarmaţi până în dinţi. Deshidraţi şi epuizaţi, au reuşit să ajungă, totuşi, în mâinile autorităţile algeriene.
"Autorităţile locale au făcut tot ce au putut, având în vedere că era o situaţie foarte dificilă şi nu se putea interveni brusc", mai spune victima.
George urmează să ajungă acasă împreună cu ceilaţi trei români salvaţi. Din nefericire, unul dintre români care lucra la Amenas a fost ucis de terorişti.