Mărturiile bărbatului care a fugit din spital: Acolo decedau oameni sub ochii mei
Embed:
A fugit din spital deoarece era speriat de atmosfera de acolo, susţine bărbatul de 47 de ani, care are şi tuberculoză şi e infectat şi cu COVID-19. El nu consideră că i-a pus în pericol pe cei cu care a intrat în contact în cele aproape 24 de ore până a fost adus înapoi la spital.
"Preparatele care ei mi le-au pus am prins o spaimă. Acolo decedau oameni în ochii mei. Avem o frică că eu de acolo nu o să mai ies. Câţi pacienţi mai erau cu dvs? Încă trei. În total eram patru pacienţi. Medicii lucrau medicamente primeam 24 din 24 de ore. Surorile medicale lucrează la maxim şi noaptea", a spus bărbatul.
Bărbatul din Dănceni, Ialoveni, spune că a mers la medic în 11 martie, deoarece tuşea şi avea febră. A primit un tratament antiviral şi după câteva zile a revenit la control cu aceleaşi simptome. În cele din urmă a ajuns la Chişinău, unde testul de COVID-19 a fost pozitiv. Pentru că starea i s-a agravat, a fost internat la Spitalul Clinic Republican de unde a fugit vineri noaptea.
"La mine s-a făcut o senzaţie că eu de acolo nu o să mai ies. Preparatele celea tot îmi vorbeau că trebuie să părăsesc locul acela", a spus bărbatul.
Bărbatul spune că a mers pe jos până la strada Pan Halippa din Chişinău, apoi a luat un taxi.
"M-am dus la staţia de alimentare mi-am luat salariul, după asta am mers în centru oraşului Ialoveni. Nu am vrut să mă duc acasă, deoarece familia este în carantină şi am cinci copii. În Ialoveni un cunoscut mi-a dat cheile de la o casă a lui un cumnat de al meu. El acum este în Cehia. Şi eu m-am culcat şi a venit poliţia şi m-a luat", a spus bărbatul.
Bărbatul este convins că nu şi-a pus în pericol apropiaţii, colegii de muncă şi şoferul de taxi, pentru că, spune el...
"Eu nici nu am avut contact cu nimeni.
Cum nu, aţi spus că aţi mers la cunoscutul care v-a chemat taxi, apoi ati mers la benzinărie, apoi la acel care v-a dat cheile de la casă.
Dar eu am stat la distantă, aveam mănuşi şi mască."
Oamenii legii încearcă să identifice toate persoanele cu care a intrat în contact bărbatul, iar acestea vor fi plasate în carantină. Dacă se va dovedi că prin gestul său iresponsabil a infectat pe cineva, pacientul riscă dosar penal. În orice caz, bărbatul va fi amendat cu 22.500 de lei.