Mărturisire emoţionantă: Ștefan Bănică Junior dezvăluie care este marele său regret
Artistul Ștefan Bănică a dezvăluit într-un interviu emoționant care este marele său regret. Are legătură cu tatăl său, scrie libertateapentrufemei.ro.
Deși nu este foarte generos cu informațiile despre viața privată, Ștefan Bănică a făcut o dezvăluire în premieră într-o emisiune la radio. În momentul în care a fost întrebat care e cel mai mare regret al lui, Ștefan Bănică a făcut o mărturisire emoționantă legată de felul în care n-a știut să își exprime dragostea față de tatăl său cât acesta era în viață.
“Am un regret și se leagă tot de muzică. Primul meu concert important la Sala Palatului se numea Rock’nRoll între prieteni, în 1994, unde făceam o istorie a Rock’nRoll-ului. Pe 11 noiembrie am avut două concerte și tot atunci era ziua tatălui meu și a fost în sală. A fost primul – și cred că singurul – concert cu atâta lume pe care l-a văzut. În 95 s-a dus să se odihnească, deja. Iar eu atunci, în 94, în loc să spun 'la mulți ani, e ziua ta', am considerat că, în contextul ăla, în care jucam niște personaje, aveam punerea în scena teatrală în minte, mi s-a părut că nu e loc pentru așa ceva. După aia am regretat toată viața mea. Puteam să spun la mulți ani, sunt mândru că ești aici, toata lumea asta te iubește și meriți să-ți spun la mulți ani de pe scenă", a explicat artistul.
"Acum fac asta pentru fiica mea, e născută pe 15 decembrie și când e în sală îi spun la mulți ani" a declarat Ștefan Bănică.
Citeşte şi: La Chişinău se simte ca acasă. Interviu cu Ştefan Bănică Junior
- Andreea Marin i-a spus "DA" iubitului turc. Vedeta a mărturist că înfloreşte alături de Tuncay
- Interpretul român Ştefan Bănică a susţinut un concert de zile mari la Chişinău (VIDEO)
- Controversele social-politice de la Chişinău şi presiunile reprezentanţilor Platformei DA l-au determinat pe Banică să nu mai vină la Chişinău pentru a nu fi huiduit