Maşină cu ţigări de contrabandă, depistată la Botoşani. Poliţiştii de frontieră au confiscat şi automobilul când au aflat prin ce a trecut
Poliţiştii români de frontieră anunţă că au reţinut un tânăr care transporta 48.600 ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova. Mai mult, tânărul folosea o maşină furată din Italia.
Bărbatul transporta ţigările în portbagajul maşinii. Poliţiştii au descoperit cele 2.430 de pachete de ţigări marca Plugarul, în patru cutii de carton.
Tânărul a declarat că a găsit ţigările la marginea localităţii Rădăuţi-Prut, într-un lan de porumb, şi urma să le vândă în piaţa din Botoşani.
Totodată, poliţiştii de frontieră au stabilit că autoturismul Ford Mondeo, a fost furat din Italia, iar asigurarea internaţională şi certificatul de înmatriculare prezentate la control erau false.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pe numele tânărului pentru contrabandă, uz de fals, tăinuire la furt şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România.
Autoturismul, în valoare de peste 25.000 de lei moldoveneşti, a fost confiscat la fel ca cele 2.430 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 84.000 de lei moldoveneşti.
Într-un alt caz, poliţiştii de frontieră români de la punctul de Trecere a Frontierei Iaşi-feroviar, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit în vagonul unui tren 26.900 ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.
Oamenii legii au stabilit că ţigaretele aparţin însoţitorului vagonului, un cetăţean român în vârstă de 27 ani. Ţigaretele au fost confiscate, iar bărbatul s-a ales cu o amendă în valoare de aproximativ 19.000 de lei moldoveneşti.