Mașină făcută zob după ce a oprit la o trecere de pietoni (GALERIE FOTO)
Accident în lanţ în sectorul Buiucani al Capitalei. Un tir a lovit două automobile care staţionau la culoarea roşie a semaforului. În urma accidentului, ambele maşini au derapat aproape 10 metri, iar una dintre ele a fost făcută zob.
Accidentul s-a produs în jurul orei opt, în apropierea parcului "La Izvor".
"Autocamionul nu a frânat, şi m-a lovit pe mine mai întâi, eu eram cu maşina din faţă, cu renoul negru. Şi eu la rândul meu am lovit maşina asta, toyota".
"M-am oprit la roşu, şi trecând careva timp, am auzit o lovitură puternică din spate, m-a aruncat, m-a întors şi iată am ajuns unde am ajuns".
În urma impactului, o maşină a fost grav avariată, iar şoferul acesteia spune că reparaţia va costa câteva mii de euro.
"Ea e din 2010, şi presupun că vreo 7-8 mii costă. E pe CASCO, şi deja o să vedem cum CASCO o să decidă".
Şoferul tirului şi-a recunoscut vina.
Era soare şi nu am văzut din faţă semaforul roşu. - Vă consideraţi vinovat?
- Normal, eu sunt vinovat.
Poliţia a pornit o anchetă pe seama acestui caz.
Ofiţerul de constatare a concluzionat că camionul era obligat să ţină distanţa între autovehicule, şi în acest context el riscă să fie sancţionat cu o amendă de la 900 la 1.500 de lei, şi 5 puncte de penalizare
În urma accidentului nici o persoană nu a avut de suferit.
Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă.
Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe sau Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.