Maşina fără şofer, care se ghidează după vehiculele din trafic, testată în Spania VIDEO
FOTO: incont.ro
Şoferii spanioli care au trecut prin regiunea Catalunia au fost martorii unor scene mai puţin obişnuite. Pe una din şosele, a fost testat un model de maşină care se deplasează fără ca şoferul să facă vreo manevră, notează incont.ro.
Practic, autovehiculul imită, cu ajutorul unui sistem complex de camere video, radare şi senzori laser, alte automobile din trafic.
Este primul test cu maşina fără şofer care se desfăşoară pe o şosea publică, iar compania auto l-a declarat un succes, aşa că vremurile în care vom răsfoi o revistă, în timp ce suntem la volan, nu sunt departe.
La prima vedere, patru maşini care circulă în coloană, la distanţă egală una de alta, nu par să aibă nimic special. Dacă vă uitaţi însă mai atent, veţi observa că şoferul răsfoieşte o revistă sau îşi savurează cafeaua comod, fără să atingă volanul.
"Este chiar amuzant când mă uit la cei din vehiculele care trec pe lângă mine. Sunt foarte surprinşi să vadă că nu conduc, ci răsfoiesc o revistă", spune Linda Wahlstrom, manager companie auto.
Calatoria s-a desfăşurat pe distanţa de 200 de kilometri, la o viteză de 85 de kilometri la ora. Maşina inteligentă se ghidează după alte autovehicule din trafic. În acest caz, a urmat doua camioane, conduse de şoferi profesionişti.
Pentru a putea face asta se foloseşte de camere de vedere, radare şi senzori laser, care comunică printr-un sistem wireless. Mecanismul este activat prin comandă vocală de cel care stă la volan.
În ceea ce priveşte siguranţa în trafic, părerile spaniolilor sunt împărţite. "Pot fi folositoare, în transportul de materiale. Dacă vorbim de transportul de persoane, problema este puţin mai complicată", spune un spaniol.
"Câteodată este de preferat o maşină care se conduce singură, decât una care este condusă de un nebun. Este ceva bun, este un progres. Îmi place", este de părere altul.
Iar în cazul unui accident, ancheta îi va viza atât pe şofer, cât şi pe cei de la compania care a implementat sistemul.
Tehnologia a fost dezvoltată de o firmă din Marea Britanie şi implementată de o companie auto suedeza, iar proiectul a fost finanţat parţial de Comisia Europeană.
- A ajuns vedetă pe Internet, după ce a avariat cinci maşini de lux VIDEO
- Proaspăt şofer: A lovit o maşină şi a ucis pasagerul FOTO
- Şi-au căutat nod în papură în trafic până s-a terminat drumul... şi distracţia pentru unul din ei VIDEO
- Şapte dintr-o lovitură. Un şofer bucureştean a lovit ca la popice şapte maşini VIDEO
- Top 5 cele mai IMBECILE legi de circulaţie din lume
- România va avea un GPS care îţi va arăta blocajele din trafic