Maşina i-a devenit prieten pe viaţă. Un american a parcurs cinci milioane de kilometri cu automobilul său
O maşină bună poate fi un prieten pe viaţă. A demonstrat-o un american care a străbătut Statele Unite în lung şi în lat şi a reuşit să parcurgă cinci milioane de kilometri cu automobilul.
"Ador să conduc! Niciodată nu ştii ce te aşteaptă la următoarea curbă, cu cine te poţi întâlni", spune bărbatul.
Pentru că pasiunea vieţii lui este şofatul, Irv a străbătut Statele Unite în lung şi-n lat. Bărbatul spune că n-ar fi reuşit să parcurgă cele cinci milioane de kilometri fără maşina care i-a devenit prieten fidel. Este vorba despre un Volvo P1800, cumpărat în 1966.
"Am cumpărat maşina într-o vineri seara şi am început să fac ture prin oraş şi să mă dau mare cu ea în faţa tuturor prietenilor. Am început să conduc tot mai departe şi, fără să-mi dau seama, ajunsesem în New Jersey, iar apoi în Connecticut şi din nou înapoi în Massachusetts", mai spune el.
Irv Gordon spune că nu ar putea renunţa la Volvo. Bărbatul nu are de gând să se oprească şi va continua să conducă maşina preferată până când nu o vor mai ţine "roţile". El a ajuns în Cartea Recordurilor acum 12 ani, când străbătuse peste trei milioane de kilometri. Acum, vrea să doboare propriul record.