"Maşina-i bună, drumu-i bun, ce să-i faci". Zeci de şoferi, traşi pe dreapta pe şoseaua Chişinău-Soroca
Zeci de şoferi au fost traşi pe dreapta ieri pe şoseaua Chişinău-Soroca pentru exces de viteză. Agenţii de circulaţie au depistat încălcările cu ajutorul unei maşini spion, dotată cu un aparat radar. Astfel, conducătorii auto necivili au fost opriţi şi penalizaţi.
Şoferi au fost traşi pe dreapta în apropiere de satul Ghindeşti, raionul Floreşti. Cei mai mulţi dintre ei au recunoscut că au încălcat limita de viteză.
Unii şoferi s-au arătat nemulţumiţi de faptul că au fost înregistraţi pe ascuns şi au cerut poliţiştilor să le prezinte dovada.
Potrivit poliţiştilor, pe această porţiune de drum, în acest an, s-au înregistrat opt accidente rutiere, în urma cărora două persoane şi-au pierdut viaţa.
"A fost pus în acţiune un plan de lucru separat. Întru depistarea cazurilor de depăşire a vitezei care sunt cauze frecvente a accidentelor rutiere şi încălcarea marcajului rutier care deasemena duce la ieşirea pe bandă opusă", a spus agentul de patrulare Grigore Ghilas.
În cadrul raziilor desfăşurate de agenţii de circulaţie, peste 25 de şoferi s-au ales cu amenzi de până la o mie de lei.
- Nu au mai zburat în Italia. Doi moldoveni, opriţi la Aeroport pentru ce aveau în bagaje (FOTO)
- Nopți albe cu lacrimi și miros de alcool! 700 de șoferi au fost trași pe dreapta (VIDEO)
- Prins în flagrant! Un presupus spion lituanian a fost ARESTAT în Rusia
- Vânătoare de șoferi în stare de ebrietate. Mai mulți conducători auto au fost trași pe dreapta
- AMENZI pentru maşini cu geamuri fumurii. Zeci de şoferi au fost traşi pe dreapta (FOTOREPORT)
- Vânătoare de şoferi chercheliţi la Drochia! Câţi conducători auto s-au ales cu dosare penale şi amenzi