Maşina special creată pentru rebelii începutului de mileniu. IMAGINI VIDEO cu aceasta
Embed:
Designerii de la Mazda au dezvoltat un concept de maşină care se presupune că va fi perfectă pentru nevoile generatţiei Y, notează Incont.ro. Modelul a fost proiectat de la zero de absolvenţii Centrului Internaţional pentru Cercetare din domeniul auto al Universităţii Clemson.
Se numeşte Deep Orange 3 şi a fost special creată pentru cei din generaţia Y (tinerii născuţi în perioada 1980-2000), în urma datelor adunate într-un sondaj realizat pe 70.000 de şoferi tineri.
Rezultatul este o maşină de mărimea popularei Mazda 3, care iese în evidenţă, însă, prin câteva caracteristici:
Spaţiu pentru şase persoane - Studiul a arătat că tinerii preferă să călătorească în grupuri mari. Există maşini cu cinci locuri, cu şapte sau cu opt, dar cele şase locuri oferite de Mazda sunt cu adevărat o noutate: trei sunt poziţionate în faţa şi trei în spate.
Scaunul din faţă, de pe mijloc, se poate rabata atunci când nu este folosit. Totuşi, proiectanţii au recunoscut că spaţiul rămâne unul mic, potrivit doar pentru 50% dintre călătorii de gen masculin.
Stil - Este o maşină atât sportivă, cât şi destul de mare. Deep Orange 3 are cu siguranţă un look sportiv, dar poate înghesui, la nevoie, şi şase pasageri.
Construită folosind tehnica origami - Şasiul este din aluminiu, care este mai uşor, dar mai scump decât oţelul, realizat printr-o tehnică de tipul origami, care presupune "o tehnologie patentată, ce implică îndoirea şi nituirea prin laser a foilor de aluminiu".
Are tracţiune integrală şi este electrică - Generaţia Y este foarte preocupată de problemele ecologice, dar îşi doreşte şi maşini puternice, iar motorul în patru cilindri cu combustie internă şi bateria electrică reuşesc să livreze acest lucru.
În ceea ce priveşte preţul de vânzare, s-ar putea să fie totuşi o problemă. “Tânăra generaţie este o piaţă dificilă. Tinerii nu prea îşi îndreaptă atenţia către segmentul economic şi îşi doresc, de obicei, ceea ce nu-şi pot permite”, spune Paul Venhovens, profesor la Clemson şi fost director al BMW, care a supravegheat proiectul.