Maşini cu acte false la frontieră: Trei şoferi au fost arestaţi
Trei mijloace de transport au fost reţinute de Serviciul de Grăniceri, pentru că au încercat să treacă ilegal frontiera. Şoferii voiau să introducă autovehiculele în Moldova în baza actelor false, prin punctele de trecere "Leuşeni", "Palanca"şi "Lipcani".
În punctul de trecere "Lipcani" un cetăţean al României, în vârstă de 20 de ani, a încercat să introducă în Moldova un "BMW-seria 3" cu numere de înregistrare germane. Astfel, s-a stabilit ca procura germană era complet falsificată.
Şi la punctul de trecere Leușeni a fost reținut un cetățean român, aflat la volanul unui „BMW 316”, iar la Palanca a fost întreruptă călătoria unui cetățean moldovean, care a încercat să introducă în ţară un autoturism de marca „Mercedes-E200” , în baza unei procuri lituaniene contrafacute.
Actele prezentate la control de către şoferi au fost deferite organelor de anchetă, iar autoturismele puse sub sechestru, până vor fi încheiate cercetările.