Maşini de excepţie în unele garajuri din capitală. Pasiunea unor moldoveni nu costă ieftin (VIDEO)
Câţiva moldoveni au o pasiune deosebită – automobilele. De ce e deosebită pasiunea? Pentru că nu e vorba despre orice fel de automobile, ci despre cele de epocă. În căutarea unor mașini de colecție, acești oameni sunt dispuși să persevereze ani de zile, să parcurgă mii de kilometri și să plătească pentru ele sume cu multe zerouri.
Vadim Golubcov este unul dintre puținii colecționari și restauratori de mașini de epocă din Moldova. Primul automobil retro a frânat în garajul lui Vadim acum 10 ani. În prezent, are în proprietate mai mult de 10 mașini. Înainte de a bucura ochiul, multe automobile arătau astfel.
"Este un GAZ 22 B. În viața sa de altă dată, a fost un automobil al Serviciului de Salvare. A fost casat încă în anii 70. Vreo 20-30 de ani a fost abandonat într-o pădure", a zis bărbatul.
Acest automobil Volga 21 seria 1 a ieșit din fabrică în 1957. Astăzi, toate cele peste 5.000 de piese din această maşină sunt ca noi.
"Fiecare piesă, fie că o puteți sau nu vedea, este restaurată la cel mai înalt nivel", a enunţat Vadim Golubcov.
Chiar dacă pare greu de imaginat, acest automobil va pleca din garaj pe propriile roți, la fel cum a făcut-o și acest Moscvici unicat, produs în 1948.
"Aveți în față primul model sovietic de automobil popular. A intrat în fabricație de serie cu ocazia împlinirii a 800 de ani de la înființarea orașului Moscova".
Într-un alt capăt al capitalei, într-un garaj ascuns departe de ochii lumii, sunt păstrate alte două capodopere pe patru roți care îi înnebunesc pe toți amatorii de mașini de epocă. Vorbim despre un Mercedes-Benz Ponton Coupe din 1957 și un Mercedes-Benz W187 din 1952, care, de fapt, reprezintă primul model din renumita clasă "S" al celebrului producător german.
"Puteți vedea cum ar trebui să arate un motor al unei mașini care are peste 60 de ani. - Toate piesele de aici sunt originale. - Absolut toate piesele", a explicat colecţionarul Vitalie Didenco.
Această mașină apare foarte rar pe drumurile publice, iar cele mai multe șanse de a o vedea sunt în timpul verii.
"Este un Mercedes Ponton Coupe, o mașină foarte rară. Au fost fabricate doar 1321 de bucăți. Această plăcere costă, într-adevăr, scump".
În prezent, în Moldova sunt mai mulți colecționari de mașini retro, care au înființat câteva cluburi de specialitate. Cele mai valoroase exemplare, aproximativ 100 la număr, sunt deținute însă doar de vreo 10 moldoveni care cu vreo câțiva ani în urma au înființat Asociația Națională a Amatorilor de Mașini de Epocă.