Maşini de lux, cu inimi verzi. La Salonul Auto de la Detroit au fost prezentate mai multe automobile ecologice
Maşinile ecologice au fost în centrul atenţiei la Salonul Auto de la Detroit, unul din cele mai mari evenimente de profil din lume. Atât organizatorii, cât şi presa de specialitate au remarcat că aproape toate mărcile de automobile au venit cu modele electrice sau hibride.
"Credem în această tehnologie. Cred că este o tehnologie pentru astăzi şi pentru mâine şi vom continua pe acest drum cu foarte mult entuziasm", spune Bob Ferguson, vicepreşedintele Cadillac Global.
Cadillac a dezvăluit noul model ELR la Salonul Auto Nord American de la Detroit. Coupe-ul de lux are acelaşi sistem de propulsie ca şi Volt şi Ampera, format dintr-un motor electric alimentat de o baterie Li-Ion şi un motor pe benzină de 1,4 litri ce funcţionează ca generator de electricitate. Sistemul are o putere totală de 207 cai putere. Bateria de 16,5 kilowaţi pe oră se poate reîncărca de la o priză normală de 240 Volţi în patru ore şi jumătate.
Tesla Motors a prezentat cel de-al treilea model al companiei, crossoverul Tesla Model X, 100% electric. Preţul noii jucării este de aproape 40.000 de dolari. Cei mai nerăbdători clienţi s-au înscris deja pe lista de aşteptare, alături de alţii 500, care au pus mâna pe SUV-ul Model X.
Iar cei de la BMW au prezentat noul model i8 Spyder Concept: o maşină inovatoare hibridă, decapotabilă cu două locuri.
Mai multe detalii despre premierele mondiale de la Salonul de la Detroit găsiţi pe site-ul AUTOSTRADA.MD.