Mașini de lux în valoare de peste 120 de mii de euro, ridicate de polițiștii de frontieră (VIDEO)
Șase mașini de lux și o motoretă, care ar fi fost sustrase din UE, au fost ridicate, săptămâna trecută, de către polițiștii de frontieră, în urma unor percheziiții. Valoarea unităților de transport se ridică la peste 120 de mii de euro.
Potrivit oamenilor legii, în perioada anilor 2015-2020, un grup de cetățeni ai Republicii Moldova, România, Italia și Albania a organizat o schemă infracțională privind trecerea ilegală a mașinilor luxoase peste frontiera de stat. Membrii acestei grupări perfectau și foloseau în mod fraudulos actele de înmatriculare, documentele vamale și efectuau modificări mecanice neautorizate.
Astfel, au fost efectuate opt percheziții în diferite locații din municipiul Chișinău și alte două percheziții - în raioanele Orhei și Anenii Noi. Ofițerii de investigație și ofițerii de urmărire penală ai IGPF au depistat o motoretă de model „Piagio” și un autoturism de model „VW Amarok”, ambele cu semne de falsificare a elementelor de identificare. Alte cinci mașini: Nissan X-Trail, Jeep Compass, BMW X5, Mini Cooper, ALFA ROMEO, au fost ridicate în baza informației de sustragere din UE și introducerea clandestină ale acestora în Republica Moldova.
În cadrul perchezițiilor au fost identificate și xerocopii a actelor utilizate la înmatricularea ilegale a autovehiculelor, blanchete ale certificatelor de înmatriculare care ar fi eliberate de autoritățile Italiei, xerocopii ale împuternicirilor notariale, xerocopii ale transferurilor bănești, opt telefoane mobile și mai multe cartele SIM, un laptop și alte documente cu semne de falsificare.
Persoanele documentate și-au recunoscut vina în cadrul audierilor, în prezent acestea fiind cercetate în stare de libertate.
Polițiștii de frontieră în conlucrare cu autoritățile de drept naționale și europene continuă investigațiile pentru a depista toate persoanele implicate în contrabanda cu mijloace de transport.