Mașinile autonome vor putea circula pe străzile din Franța. Responsabilitatea penală în caz de accident se mută la producătorul auto
În Franța, un decret publicat la 1 iulie 2021 de Ministerul de Interne oficializează un „cadru de reglementare complet pentru circulația vehiculelor autonome” pe drumurile publice din Hexagon. Astfel, din septembrie 2022 va fi permisă circulația mașinilor autonome pe rute și sau zone predefinite, conform cotidianului francez Le Figaro, citat de digi24.ro.
Până în prezent, doar șoferul purta întreaga responsabilitate pentru vehiculul pe care îl conducea în toate circumstanțele. Potrivit modificărilor aduse codului rutier francez, operatorul de sistem devine responsabil în cazul unui accident dacă este activat modul autonom al unui vehicul.
Decretul guvernamental adaptează pentru prima dată codul rutier și cel al transportului pentru circulația autoturismelor autonome. Legea va reglemnta, astfel, diferitele niveluri de autonomie, de la sistemul de păstrare a benzii de circulație până la mașinile complet autonome, potrivit BFMTV.
Noile reglementări fac parte dintr-o strategie națională inițiată în mai 2018 și bazată pe trei pilonii: securitate, progresivitate și acceptabilitate.
În 2019, 47% din șoferii intervievați cu privire la mașina autonomă, ca parte a unui studiu internațional, au declarat că autonomia unui vehicul le va permite să „doarmă și să se relaxeze". Oportunitatea de a „se juca” a reieșit din răspunsurile a 40% din respondenți, în timp ce 38% dintre persoanele intervievate au declarat că mașinile autonome le vor permite să „mănânce și să bea” în timpul mersului. De asemenea, 36% dintre persoanele chestionate au declarat că mașinile autonome le vor permite „să lucreze” în timpul mersului. Noile reglementări franceze sunt văzute drept un prim pas către o reglementare mai amplă a Convenției de la Viena din 1968 privind indicatoarele și semnalele rutiere, care prevede că, pe lângă standardizarea sistemului de semnalizare a traficului rutier (indicatoare rutiere, semafoare și marcaje de drumuri), conducerea unui autovehicul necesită un șofer la bord.
Decretul adoptat săptămâna trecută specifică în ce cazuri și la ce nivel de autonomie șoferul unei mașini trebuie să poată recâștiga controlul acesteia.
În cazul unui accident, când sistemul autonom este activat, șoferul nu mai poate fi tras la răspundere dacă a respectat condițiile de utilizare a software-ului. O dispoziție care este pe placul asiguratorilor. Aceștia vor putea să-și despăgubească victimele mult mai ușor și vor putea, totodată, să tragă la răspundere producătorii de software-uri auto și producătorii de vehicule auto. Cu alte cuvinte, producătorii devin responsabili penal în cazul unui incident sau accident.
Decretul nu prevede că o mașină cu sisteme avansate de conducere autonomă va putea transporta pasageri pe drumurile publice din Franța fără să existe un șofer la bordul autovehiculului. Sintagma „rute sau zone predefinite” oferă un cadru clar al tipurilor de situații în care conducerea automată va fi permisă. Mai exact, modul automat va putea fi utilizat în cazul blocajelor de trafic de pe autostrăzi.
„Acesta este un moment istoric”, a declarat Yann Arnaud, purtătorul de cuvânt al Macif, una din cele mai mari companii franceze de asigurări, precizând că „textul legii definește rolurile și responsabilitățile fiecăruia dintre actori”.
„Era necesară o inițiativă legislativă care să fie adaptată la noile inovații”, a mai spus Arnaud.
Franța este una dintre primele țări din lume care a adoptat acest cadru general. Scopul constă în stimularea inovațiilor. Omologarea primelor vehicule cu autonomie parțială urmează să fie realizată până la sfârșitul acestui an, iar cea a vehiculelor complet autonome pe rute predefinite urmează să fie realizată în cursul anului viitor.