Today.md a intrat în posesia mai multor documente și informații care demonstrează că mass-media lui Chiril Lucinschi a fost finanțată de banii BEM.
Mai cu seamă, la ordinul lui Vlad Filat, Ilan Șor a extras din sistemul bancar peste 440 de mii de USD și i-a transferat pe conturile companiei lui Chiril Lucinschi. Ullterior mijloacele financiare au fost utilizate pentru finanțarea proiectelor media, fiind folosiți pentru achitarea serviciilor editoriale, inclusiv cele ale Nataliei Morari, concubina deputatului.
Astfel, potrivit investigațiilor, în perioada 28.11.2012 - 23.10.2014, grupul companiilor aparținând lui Ilan ȘOR: TOMTON TRADE CORP, PRIMOTEKS IMPORT și HEZBURG LLP (cu conturile la ABVL BANK și AS PRIVATBANK) au transferat mijloace bănești în sumă totală de 440.100 USD companiei IPA International Project Agency (Olanda, conturi la Vervaltungs-UND Privat-BANK) a lui Chiril Lucinschi, deputatul PLDM, fiul ex-președintelui Petru Lucinschi.
Banii au fost transferați având la bază contracte fictive de acordare a serviciilor de consultanță.
Banii din sistemul Bancar au ajuns la concubinul Nataliei Morari prin intermediul a 4 canale.
În primul caz este vorba despre creditele neperformante acordate de BEM, UNIBANK, BS companiilor lui ȘOR - DUFREMOL, MOLDCLASSICA INTERNATIONAL SRL, CONTRADE SRL, STORAD GRUP și DASLER CON SRL.
Prin acest canal banii ajungeau practic direct din bancile moldovenești pe contul firmei lui Chiril Lucinschi.
În cel de-al doilea caz este vorba despre o schemă mai complicată.
De data aceasta banii ajungeau prin intermediul lui Șor la Lucinschi din credite bancare din Federația Rusă (ALEF BANK și METROBANK) oferite persoanelor fizice și juridice din grupul ȘOR ( DANMIRA LLC, LIRAMEX COM și ROTARI ALEXANDRU).
Defapt banii veniți la proprietarul TV7 și TNT Bravo, tot din sistemul Bancar Moldovenesc își au originea, or garant în cazul acestor credite a fost BANCA SOCIALĂ.
Ceea ce înseamnă că dacă banii nu sunt rambursați de firmele lui Șor, Banii sunt extrași de ruși din Banca Socială. Șor nu făcea nimic altceva decît să ia bani de la ruși pentru Chiril, rambursându-i cu banii din BEM, BS și UNIBANK.
Al treilea canal de finanțare, a fost firma offshore a lui Veaceslav Platon CHESTER NZ LIMITET, implicată în scandalul LAUNDROMAT - tranzitarea banilor rusești prin Moldindconbank. Din firma respectivă, banii ajungeau la Șor, iar ulterior la Chiril Lucinschi. Acest canal demonstrează legătura clară dintre devalizarea sistemului bancar moldovenesc, Veaceslav Platon și Vlad Filat, la comanda căruia Șor transfera banii pe conturile companiei lui Chiril Lucinschi.
Ultimul canal folosit pentru suplinirea conturilor IPA International Project Agency, prin intermediul firmelor lui ȘOR sunt mijloacele financiare provenite din împrumutul de 50 de milioane de USD acordat de către compania REGIONALNAYA FINANSOVAYA COMPANIYA OAO (conturi la GAZPROMBANK OAO), către acționarul Băncii de Economii (credit prin care s-a produs majorarea de capital). Respectiv este vorba tot de banii BEM. Or împrumutul de 50 de milioane USD tot din BEM urma a fi întors.
Astfel, reiese că Vlad Filat, prin intermediul lui Ilan Șor și cu implicarea lui Veaceslav Platon au finanțat mass-media lui Chiril Lucinschi din banii BEM, BS și UNIBANK. Chiar dacă schema este una destul de complicată, la analizarea minuțioasă a acesteia, deducem că Lucinschi, a utilizat banii pentru finanțarea TV7, TNT BRAVO și proiectele adiacente, inclusiv ale concubinei Natalia Morari, care prin intermediul MEDIA SAPIENS presta servicii pentru ANALITIC MEDIA GROUP (SRL care deține TV7).
Totodată, dacă până la data de 12.06.2013 banii erau ridicați direct de către Chiril Lucinschi, după această dată, banii transferați de Șor și Platon la comanda lui Filat, erau gestionați de un oarecare Radu Guțu, care deține funcția de administrator în mai multe afaceri ale lui Chiril Lucinschi BRAVO TV SRL (TNT BRAVO), BRAVO STUDIO SRL și ANALITICMEDIA GRUP SRL (TV7). Acesta mai este angajat și al ALKASAR - compania de publicitate a familiei Lucinschi.
Totodată legătura dintre deputatul Chiril Lucinschi și Firma IPA International Project Agency
este demonstrată de investigatia RISE. Potrivit Jurnaliștilor de la RISE, de IPA INTERNATIONAL PROJECT AGENCY
pe Chiril Lucinschi îl leagă tranzacții de milioane de dolari. Mai mult ca atât jurnaliștii RISE demonstrează că
anume Chiril Lucinschi este beneficiarul direct al IPA, chiar dacă a încercat să se ascundă după persoane interpuse.
Am încercat să-l contactăm pe Chiril Lucinschi însă acesta nu a răspuns apelurilor nostre și nici mesajelor sms.
Contactat de Today.md, Viorel Morari șeful Procuraturii Anticorupție a confirmat faptul că aspectele pe care le descriem în materialul nostru sunt investigate în cadrul dosarului extins privind FRAUDA BANCARĂ.
"În cadrul investigației extinse verificam tranzacții din BEM către compania menționată, tara de origine a companiei ne-a confirmat legătură deputatului Chiril Lucinschi cu aceasta companie, inclusiv detalii despre perioada când a fost proprietar al acestei companii și era și deputat, dar nu a menționat-o în declarația de avere. Suntem intr-un blocaj legislativ pe care incercam să-l depășim, pentru ca persoana în cauza are imunitate și nu putem înainta pe anumite aspecte. Putem să-l invitam la audieri, dar nu sa facem anumite proceduri care sunt necesare. Urmează sa decidem cum mergem mai departe, după ce avem opiniile juridice pentru depășirea acestei probleme. Oricum, noi documentam pana atunci tranzacțiile, am găsit traseul banilor și destinația lor finala, proveniența ilicita, facem si audieri. Mai multe detalii însă nu va putem da la etapa asta”, a spus şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari.
Amintim că anterior procurorii au anunțat ce se fac
verificări legate de banii din BEM care ar fi fost fraudati și au ajuns direct sau indirect la mai multe instituții media din Republica Moldova, care îl deserveau mediatic pe Vlad Filat sau îi aparțineau prin intermediari.
Potrivit surselor Today.Md, care au solicitat anonimatul, acestea sunt Ziarul Național, care ii aparținea lui Vlad Filat, prin intermediul lui Ion Rusu, Vocea Basarabiei, care ii aparținea lui Filat prin intermediul administratorului Caravita Igor Cijov, dar și Unimedia, care ii aparține lui Filat printr-o persoana interpusă.