Măsura drastică pe care un diplomat îndeamnă UE să o ia împotriva Rusiei
Ministrul leton de externe, Edgars Rinkevics, a îndeamnat UE să declare Rusia drept un stat care sponsorizează terorismul și să nu mai elibereze vize turistice pentru ruși, informează Sky News.
Ministrul leton de externe, Edgars Rinkevics, a condamnat sâmbătă "uciderea brutală a prizonierilor de război ucraineni de către forțele armate ruse" în Olenivka, în estul regiunii Donețk, și atrocitățile pe care le face armata rusă în Ucraina.
De asemenea, șeful diplomației letoniene a reiterat propunerea de a nu mai elibera vize turistice în Uniunea Europeană pentru cetățenii ruși, scrie hotnews.ro.
La începutul invaziei, Letonia a anunțat că va înceta să elibereze vize pentru cetăţenii ruşi, potrivit Reuters. Sâmbătă, compania rusească de stat Gazprom a suspendat livrările de gaze către Letonia, ca urmare a tensiunilor dintre Moscova și Occident din cauza conflictului din Ucraina și a sancțiunilor de amploare împotriva Rusiei, potrivit AFP.
Ucraina și Rusia se acuză reciproc în privința unui atac cu rachete asupra unui centru de detenție din Olenivka, în urma căruia se pare că au fost uciși vineri zeci de prizonieri de război ucraineni.