Măsuri de APĂRARE după suplimentarea efectivelor NATO în estul Europei. Ce stat a luat această decizie
Rusia va lua măsurile necesare pentru a se apăra în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică va desfăşura patru batalioane suplimentare în Polonia şi în ţările baltice, avertizează Kremlinul, citat de mediafax.ro
"Este normal ca Ministerul Apărării şi alte instituţii de profil să verifice modificarea localizării forţelor armate străine în apropierea frontierelor Rusiei", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de site-ul agenţiei Tass.
"Sunt analizate toate mişcările de trupe şi toate modificările şi, în mod evident, vor fi luate toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor şi securităţii Rusiei", a explicat Peskov.
Alianţa Nord-Atlantică va trimite circa 4.000 de militari suplimentari în Polonia şi în ţările baltice, pentru descurajarea Rusiei, a anunţat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia cer de mult timp consolidarea prezenţei militare NATO, pentru descurajarea Rusiei.
"Alianţa Nord-Atlantică a luat măsuri solide pentru protejarea naţiunilor noastre şi pentru a contribui la stabilitatea regională. Dar provocările continuă. De aceea, trebuie să avem măsuri pe termen lung. Am stabilit avansarea prezenţei în partea de est a Alianţei. Acum discutăm dimensiunile, scopul şi componenţa forţei militare. La recomandările experţilor noştri, se va decide mobilizarea a patru batalioane în ţările baltice şi în Polonia. Această decizie va transmite un semnal clar: că Alianţa este pregătită să apere orice aliat", a declarat Jens Stoltenberg.
Citeşte şi: România s-a oferit să găzduiască şi să coordoneze 5.000 de militari NATO
- Rusia va dezvolta rachete capabile să contracareze sistemele antibalistice din România
- SCUTUL ANTIRACHETĂ din România. Secretarul general NATO îl inspectează
- Scutul antirachetă din România a devenit operaţional! În ce constă sistemul de apărare
- FRICĂ de invazie rusească. Lituania şi Polonia CER mai multe trupe NATO pe teritoriile lor
- La Bucureşti are loc cel mai mare exerciţiu de comunicaţii şi informatică din istoria NATO
- Alianţa Nord-Atlantică îşi va mări bugetul pentru apărare cu trei miliarde euro