MĂSURI DE PRECAUŢIE! Ce fac fermierii ca să-şi protejeze roada de îngheţ
Chiar dacă abia de am ieşit din vară, în această noapte temperaturile vor coborî sub 0 grade la suprafaţa solului. De teama îngheţurilor, fermierii sunt nevoiţi să culeagă toată recolta de legume din grădini şi de pe câmpuri.
Nicolae Burduja din satul Băhrineşti, raionul Floreşti deţine cinci hectare pe care a cultivat legume. După ce a aflat prognozele meteorologilor, agricultorul şi-a adunat toate rudele pentru a culege roşii, ardei, varza şi morcovi.
Şi Mihai Bajurea, din satul Lunga, raionul Floreşti, a fost nevoit să culeagă toate legumele din grădină, chiar dacă unele nici nu erau coapte încă.
"De îngheţ. Pericol de îngheţ. - 2, -3 grade Celsius nu rezistă nici chipăruşul, nici roşiile. Nimic. Mai ales din legumele acestea, toate îngheaţă", a spus Mihai Bajurea.
Gospodarul speră, totuşi, să mai salveze o parte din recoltă pe care o lasă în grădină. De aceea, a luat măsuri sporite de protecţie.
Codul Galben de îngheţ emis de meteorologi este valabil până în 24 septembrie. Cele mai afectate vor fi raioanele din nordul ţării.
- INCREDIBIL! Fermierii din Spania au jucat şah cu... tractoare (VIDEO VIRAL)
- Sunt dezamăgiţi: Recolta de floarea-soarelui, sub aşteptările agricultorilor
- Producătorii de sfeclă de zahăr din nordul ţării au început recoltarea
- TOPUL solicitărilor pentru subvenţii, depuse de fermieri într-o singură lună
- CRIZĂ în Caraibe. Ţara ar putea rămâne fără nuci de cocos din cauza bolilor și a neglijenței
- Agitaţie mare în livezi. START culesului MERELOR DE TOAMNĂ