Măsuri de securitate sporite la Palatul Buckingham după atentatul de la Berlin
Poliția britanică a sporit miercuri, după atentatul de luni seara de la Berlin, măsurile de securitate la Palatul Buckingham, interzicând circulația prin fața palatului regal în momentul schimbării Gărzii, scrie agerpres.ro.
Această ceremonie tradițională atrage cu regularitate sute, chiar mii de turiști în fața reședinței Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Începând de miercuri, circulația, care a fost deja supusă unor restricții, va fi interzisă între orele 10:45 și 12:30 în momentul schimbării Gărzii, o "măsură de precauție necesară" din cauza prezenței militare și a turiștilor în acest loc "simbolic", a precizat Scotland Yard într-un comunicat.
Schimbarea Gărzii la Palatul Buckingham are loc zilnic din aprilie și până la sfârșitul lunii iulie și o dată la două zile în restul anului.
Poliția a precizat că a luat această măsură ca urmare a atacului comis cu un camion într-un târg de Crăciun din Berlin care s-a soldat cu 12 morți și 48 de răniți.
Totodată, poliția londoneză a dat asigurări că dispune de "planuri detaliate pentru protecția evenimentelor publice în perioada Crăciunului și a Anului Nou".
Nivelul de alertă teroristă în Marea Britanie este stabilit din august 2014 la "grav", al patrulea pe o scară de la 1 la 5.
- ALERTĂ la Buckingham! Un bărbat a încercat să intre ilegal în Palatul Regal
- Franța a înfiinţat o nouă formațiune militară de apărare. Care sunt funcţiile Gărzii Naţionale
- Palatul regal Buckingham de la Londra va fi RENOVAT. Câţi bani s-au alocat
- Reacţia Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene faţă de atentatul terorist din Berlin