Măsuri fără precedent în Irlanda, înainte de sosirea uraganului Ofelia (LIVE RADAR METEO)
Irlanda închide toate școlile luni, înaintea sosirii pe teritoriul acestei țări a uraganului Ophelia, informează AFP, citat de dcnews.ro.
Uraganul Ophelia urmează să se transforme în furtună "post-tropicală", însă luni se va menține "puternic" pe parcursul apropierii de Irlanda și Marea Britanie, potrivit celor mai recente prognoze ale Centrul național pentru uragane al Statelor Unite.
Aceste două țări ar putea suferi ''un impact direct provocat de vântul și ploaia puternice, dar și de condițiile maritime periculoase", a precizat NHC, cu sediul în Miami (Florida).
În Irlanda, serviciile de meteorologie au plasat opt comitate din vestul și sudul țării în ''alertă roșie'', începând de luni dimineața, ca urmare a prognozelor privind rafalele de vânt de peste 130km/h și a riscului de inundații și "daune structurale".
Ministerul Educației din Irlanda a dispus ca "toate școlile, colegiile și alte instituții de învățământ să rămână închise luni".
Decizia a fost luată în urma discuțiilor dintre celula de urgență guvernamentală și serviciul de meteorologic irlandez pe tema "acestei furtuni fără precedent", a precizat ministerul într-un comunicat.
Transportul ar putea fi afectat ca urmare a condițiilor meteorologice, iar Aeroportul Cork (sud-vest) a avertizat că sunt posibile anulări ale unor zboruri.
Alte zone ale țării, inclusiv capitala Dublin, se află în "alertă galbenă" sau "portocalie" din cauza ploilor torențiale prognozate.
Grupul național pentru situații de urgență, care reunește mai multe departamente guvernamentale, a emis o serie de recomandări adresate locuitorilor în urma unei întâlniri care a avut loc duminică.
Potrivit acestora, sunt ''probabile'' întreruperi ale alimentării cu energie electrică și se recomandă evitarea, luni, a zonelor de coastă, precum și orice deplasare inutilă, din cauza "vântului puternic" ce va face drumurile "periculoase".
Serviciile de meteorologie din Regatul Unit au plasat Irlanda de Nord în "alertă portocalie", luni, între orele 14:00 și 21:00 GMT (15:00 — 22:00 ora locală), potrivit Agerpres.
- NO COMMENT: Nimeni nu poate explica ce se întâmplă în această scoală. Ce au surprins camerele de supraveghere (VIDEO)
- Americanii trăiesc din nou teroarea uraganului: zeci de milioane de oameni se pregătesc de o teribilă furtună
- Un nou uragan periculos lovește SUA. Deja a făcut 28 de morți
- Uraganul care ameninţă Europa. Ophelia este în apropiere de Portugalia
- Uraganul Ophelia tot mai aproape de noi, curând ajunge pe insulele Azores
- Uraganul Ophelia SE APROPIE! Avertismente de vânt puternic în Anglia, Irlanda și Scoția pentru luni și marți