Măsurile care vor fi întreprinse, după ce o bucată de tencuială de pe Primărie a căzut pe trotuar
Clădirea Primăriei Capitalei a devenit un adevărat pericol pentru trecători. În acest context, viceprimarul Nistor Grozavu a dat asigurări că se vor face verificări şi vor fi făcute niște lucrări pentru a evita o altă surpare a elementelor decorative de pe fațada Primăriei.
"Cunoaştem, dar nu de astăzi, că faţada clădirii Primăriei este destul de rea, ca să nu mai spun altfel. Aceasta nu a fost reparată în ultimii 25-30 de ani. Au fost făcute doar unele reparaţii decorative, dar care nu au dus la consolidarea tuturor elementelor. Împreună cu experţi din România am făcut un studiu de prefezabilitate privind restaurea faţadei, iar ca o primă măsură de protecţie a fost schimbarea învelitorii acoperişului. Astăzi, toată faţada, atât cea de pe strada Vlaicu Pârcălab, cât şi cea de pe bulevardul Ştefan cel Mare, va fi verificată pas cu pas. Vor fi luate măsurile necesare: fie că elementul care a degradat va fi manual decupat şi evacuat, sau va fi prinsă cu plasă zona avariată. Sperăm că începând cu anul viitor vom începe lucrările de reabilitare", a spus viceprimarul.
Totodată, Grozavu susține că pentru a fi reparată faţada Primăriei este nevoie de zeci de milioane de euro.
"Zeci de milioane de euro va costa, zeci. Nu există un proiect de execuţie prin care am putea să spunem cât costă concret. Vedeţi doar Sala cu Orgă câţi ani se repară", a adăugat Grozavu.
PUBLIKA.MD aminteşte că, în acest weekend, o bucată de tencuiala, de aproape doi metri, a căzut pe trotuar. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Deşi consecinţele puteau fi fatale pentru trecători, iar pericolul este iminent, primarul Dorin Chirtoacă nu pare deranjat de acest lucru.