Matematician pensionar, devenit milionar după ce a descoperit trucul aritmetic prin care să fenteze loteria
Doi pensionari din Michigan, SUA, au câștigat 26 de milioane de dolari la loterie, după ce și-au dat seama cum să folosească un calcul artimetic simplu pentru a-și îmbunătăți șansele de câștig, scrie CBS, citează digi24.ro.
Jerry și Marge Selbee erau proprietarii unui magazin din Michigan, înainte să iasă la pensie și să se îmbogățească prin câștiguri la loterie în mai multe state, în decurs de doar șase ani.
Jerry, care a terminat facultatea de matematică, a văzut, în 2003, o broșură la un nou tip de loterie, Winfall, și și-a dat imediat seama cum ar putea să câștige. Sistemul loteriei prevedea că dacă nicio persoană nu câștigă jackpot-ul de 5 milioane de dolari, banii se vor împărți între jucătorii care au ghicit cinci, patru sau trei numere.
Oficialii loteriei au anunțat când nimeni nu a câștigat premiul cel mare, iar atunci Jerry a cumpărat mii de bilete, știind că va reuși să ghicească mai multe numere, în mai multe variante.
"M-am gândit că dacă aș lua bilete de 1.100 dolari, matematic aș avea cel puțin 1 bilet cu patru numere câștigătoare, care valorează 1.000 de dolari. Aș fi avut apoi și alte 18-19 bilete cu trei numere câștigătoare, fiecare în valoare de 50 de dolari. Deci aș avea un câștig total de 1.900 de dolari", a spus bărbatul.
Prima dată când și-a testat teoria, Jerry a cumpărat bilete de 3.600 de dolari și a câștigat 6.300 de dolari. A doua oară, a investit 8.000 de dolari și a câștigat aproape dublu.