Matthijs De Ligt a fost desemnat cel mai bun tânăr fotbalist din Europa
Matthijs De Ligt, fundașul lui Ajax Amsterdam, a fost desemnat cel mai bun tânăr fotbalist din Europa în acest an, în cadrul unei anchete efectuate de cotidianul italian "TuttoSport". Olandezul în vârstă de 19 ani l-a succedat astfel pe francezul Kylian Mbappé, câștigătorul de anul trecut.
La anchetă au participat 35 de jurnalişti din 20 de ţări, iar De Light l-a devansat cu puțin pe fundaşul lui FC Liverpool Trent Alexander-Arnold.
De Ligt este la academia clubului Ajax Amsterdam de la vârsta de 9 ani, iar în Eredivisie a debutat în anul 2016.
Chiar dacă are doar 19 ani, Matthijs de Ligt are deja 13 selecții în prima reprezentativă a Olandei.
Fundașul este curtat de mari cluburi europene precum FC Barcelona, Real Madrid sau Manchester City.
Trofeul Golden Boy se decernează din anul 2013.
- Ford Motor a început restructurarea afacerii sale neprofitabile din Europa
- Theresa May propune renegocierea statutului Irlandei de Nord din Acordul Brexit
- Unul dintre cei doi fraţi, reţinuţi pentru furturi din case de lux din Europa, va afla astăzi dacă rămâne în continuare în arest
- Mașinile Dacia s-au vândut mai bine în Europa și în luna noiembrie