Maxim Dubarenco a pierdut primul meci din Cupa Davis (FOTO/VIDEO)
Moldova a început partida Egipt cu o înfrângere. În primul meci al zilei, numărul doi al Moldovei, Maxim Dubarenco, a fost învins cu un scor categoric de liderul egiptenilor, Mohamed Safwat, 2-6 2-6 2-6. Pe timpul meciului, Dubarenco a avut ceva probleme la gleznă şi a fost avertizat de două ori pentru ca a lovit cu racheta de teren.
"Nu am putut găsi locurile slabe la adversar. El a jucat tot meciul la un nivel foarte bun. A început foarte agresiv şi a jucat tot meciul la acest nivel", a declarat tenismenul moldovean.
"A încercat să joace cât a putut de bine, dar a cedat chiar din start. În schimb eu mi-am asigurat avantaj chiar de la început. Am dominat meciul de la primul până la ultimul punct", a spus jucătorul din Egipt.
După ce ambele echipe au obţinut câte o victorie în prima zi, calificarea se va decide abia în a treia zi de joc, duminică, când vor avea loc ultimele două meciuri de simplu.
Partida dintre Moldova şi Egipt va continua sâmbătă cu întâlnirea de dublu. Tricolorii vor fi reprezentaţi în teren de perechea Albot - Andrei Ciumac, iar pentru egipteni vor juca Safwat şi Sherif Sabry.