Maxim Dubarenco l-a învins pe Ruben Ramirez în cadrul turneului Challenger din Tampere
Embed:
Tenismanul moldovean Maxim Dubarenco a obţinut o victorie senzaţională în cadrul turneului Challenger din oraşul Tampere, Finlanda. Dubarenco l-a eliminat în optimi pe favoritul numărul unu al competiţiei, Ruben Ramirez.
Sportivul din Moldova a reuşit să-l învingă cu scorul de 7-5 6-4 pe jucătorul spaniol, care este cu 321 de poziţii mai sus în clasamentul ATP. În sferturile de finală, Dubarenco va juca cu Maxime Teixeira din Franţa, locul 273 în ierarhia mondială.
Cel mai bun tenisman din Moldova, Radu Albot a ajuns şi el în sferturile unui turneu Challenger. Sportivul nostru l-a învins în optimile competiţiei din Oberstaufen cu 6-7 7-5 7-6 pe cehul Josef Kovalik. În următoarea fază a turneului, Albot va juca cu francezul Rufin Guillaume.