McLaren a devenit cea de-a noua echipă care îşi prezintă noul monopost
Echipa McLaren-Mercedes este ultima dintre echipele de top ale Formulei 1 care şi-a prezentat oficial maşina pentru sezonul 2011.
McLaren a devenit cea de-a nouă echipă care îşi prezintă noul monopost cu care va ataca sezonul 2011 al Formulei 1. Lansarea, care s-a desfăşurat în oraşul german Berlin, a avut un caracter neconvenţional prin modul în care echipa a ales să-şi prezinte noul monopost.
O echipă de patru ingineri a adus pe scena amplasată într-un centru comercial şasiul monopostului MP4-26, iar ulterior aceştia au montat succesiv toate celelalte componente, cele mai importante dintre acestea fiind aripa faţă, carcasa motorului şi pneurile Pirelli.
Ulterior, pe scena au apărut Lewis Hamilton şi Jenson Button, cei doi piloţi ai echipei, care au adus protecţia pentru cockpit şi volanul monopostului, înainte de a admira noul monopost construit în întregime.
Potrivit primelor imagini de la Berlin, noul monopost include câteva noutăţi tehnice importante: nasul monopostul este înălţat, la fel ca al celorlalte echipe care şi-au dezvoltat deja noile maşini, însă principalele atracţii se află în partea de mijloc. Plăcile laterale ale caroseriei au un design mai puţin obişnuit în forma literei U, iar prizele de aer au de asemenea un design inovator. În schimb, sistemul de evacuare este unul în mare parte tradiţional, spre deosebire de versiunile inovatoare introduse la Valencia de Red Bull, Ferrari şi, mai ales, Renault.