McLaren a prezentat noul monopost (VIDEO)
McLaren şi-a păstrat nasul monopostului, dar l-a coborât aproximativ la nivelul restului şasiului şi, cu excepţia celor de la Marussia, rămâne singura echipă care nu are în partea frontală aspectul inestetic.
Totuşi, oficialii de la McLaren susţin că monopostul a suferit câteva schimbări importante la nivelul componentelor interioare, prin intermediul cărora speră să obţină performanţe mai bune în sezonul care va începe în luna martie. Button şi Perez vor testa, în premieră, noul monopost pe cinci februarie, la Jerez.
"După părerea mea, este un monopost cu totul diferit decât anul trecut. Cred că vom avea un sezon interesant cu acest monopost", a declarat pilotul McLaren Jenson Button.
În 2012, McLaren s-a clasat pe locul trei în clasamentul constructorilor, deşi a obţinut şapte victorii, la fel ca prima clasată, Red Bull. În acest an, echipa va celebra 50 de ani de la înfiinţarea grupării fondate de neo-zeelandezul Bruce McLaren.