Meci de foc în Liga Campionilor: FC Barcelona va juca în deplasare cu AS Roma
FC Barcelona îşi va începe în această seară evoluţia în grupele Ligii Campionilor! Deţinătoarea trofeului va juca în deplasare cu AS Roma. Zenit Sankt-Petersburg se va duela cu Valencia, iar Dinamo Kiev va întâlni FC Porto.
AS Roma va întâlni în prima etapă din faza grupelor Ligii Campionilor chiar deţinătoarea trofeului, Barcelona. Cele două formaţii s-au întâlnit ultima dată în această competiţie în 2002. Atunci, primul meci s-a încheiat la egalitate, iar în al doilea Roma s-a impus cu 3-0.
Gruparea italiană şi cea catalană s-au întâlnit ultima dată vara trecută, într-un amical. Barcelona a câștigat cu scorul de 3-0.
"Știm cu toţii că Barcelona este o echipă extraordinară. A câştigat totul anul trecut, iar în acest sezon s-a impus în primele trei meciuri din campionat. Nu este nevoie să spun prea multe despre această echipă, cu toții o cunoaștem. Dacă nu e cea mai bună echipă, atunci cu siguranţă este una dintre cele mai bune din lume", a spus antrenorul AS Roma, Rudi Garcia.
Pentru Lionel Messi, partida din această seară va fi una specială. Argentinianul va juca meciul cu numărul 100 în Liga Campionilor.
În celălalt meci al grupei E, Bayer Leverkusen va întâlni formaţia BATE Borisov.
Arsenal Londra se va duela în deplasare cu Dinamo Zagreb, iar Olympiakos va juca pe teren propriu cu Bayern Munchen.
Chelsea Londra va avea un adversar mai slab cotat în prima etapă din faza grupelor. Formaţia pregătită de Jose Mourinho se va confrunta cu Maccabi Tel-Aviv.
"Aveţi dreptate, începe o nouă competiţie pentru noi. Fiecare echipă are zero puncte. Este foarte important că jucăm primul meci pe teren propriu", antrenor Chelsea, Jose Mourinho.
În celălalt meci din grupa G, campioana Ucrainei, Dinamo Kiev va juca în faţa propriilor suporteri cu FC Porto.
Zenit Sankt-Petersburg va evolua în deplasare împotriva formaţiei Valencia. Gruparea spaniolă este considerată favorită în această partidă. "Liliecii" nu au pierdut niciodată pe teren propriu în faţa unei formaţiei din Rusia.
Tot în grupa H, Lyon se va duela cu gruparea belgiană, Gent.