Meci nebun în NBA. Phoenix Suns a învins echipa LA Clippers
Meci nebun în semifinalele play-off-ului ligii nord-americane de baschet. Phoenix Suns i-au învins pe Los Angeles Clippers cu 104-103 într-o partidă, soarta căreia, a fost decisă în ultima secundă.
Deandre Ayton, care a acumulat 24 de puncte în meciul disputat la Phoenix, a fost eroul gazdelor, reușind dunk-ul decisiv la final.
"Nu am jucat niciodată atât de intens de la startul meciului până la final. Am jucat la 150 la sută din capacitățile mele. De obicei joc la 110, dar de data asta am fost la 150 de procente, atât fizic, cât și mental", a menționat Deandre Ayton, baschetbalist Phoenix Suns.
Phoenix Suns conduc cu 2-0 în serie, iar următoarele două meciuri vor fi găzduite de Los Angeles Clippers. Prima echipă care va obține patru victorii se va califica în finala play-off-ului NBA.
Ultima dată, Suns au jucat în finală în 1993. De cealaltă parte, Clippers nu au ajuns niciodată în ultimul act.