Meci spectaculos în campionatul Italiei. Internazionale Milano a învins-o pe Fiorentina
Meci spectaculos în campionatul Italiei. Internazionale Milano a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 4-2 în ultima partidă a etapei a 14-a.
"Nerr-azzurri" au avut un început senzațional de meci și în minutul 20 deja conduceau cu 3-0. Pentru gazde au marcat Brozovic, după o execuție extraordinară din interiorul careului, Candreva și Icardi.
Fiorentina a reușit să reducă din diferență până la pauză prin golul croatului Nikola Kalinic. Oaspeții au jucat în inferioritate numerică în partea a doua meciului, Gonzalo Rodriguez fiind eliminat pentru un fault comis asupra lui Icardi. Chiar și cu un om mai puțin în teren, Fiorentina a reușit să înscrie încă o dată prin Josip Ilicic.
Echipa pregătită de portughezul Paulo Souza nu a mai avut forța să egaleze, iar Internazionale a stabilit rezultatul final în prelungiri, când Icardi a înscris din nou.
În clasamentul Seriei A Interul este pe locul 8 cu 21 de puncte, iar Fiorentina - pe poziția a noua, având 20 de puncte, dar și un meci mai puțin disputat.
Într-o altă partidă jucată aseară, Napoli n-a reușit decât o remiză cu Sassuolo, scor 1-1.