Meciul de box dintre Pacquiao şi Bradley va fi reexaminat
Cea mai controversată partidă de box din acest an, cea dintre Manny Pacquiao şi Timothy Bradley va fi reexaminată de către oficialii de la WBO. După ce Pacquiao a pierdut titlul la semimijlocie în urma unor decizii dubioase, specialiştii au declarat că filipinezului i-a fost furată victoria, iar meciul va fi analizat de cinci arbitri recunoscuţi la nivel mondial.
Americanul Bradley s-a impus în faţa lui Pacquiao în urma unei decizii extrem de controversate, doi arbitri acordându-i victoria cu scorul de 115-113, în timp ce al treilea l-a văzut învingător pe filipinez, cu acelaşi scor.
Specialiştii şi fanii acestui sport deopotrivă au acuzat în termeni duri atribuirea victoriei lui Bradley, acesta fiind mult inferior în timpul luptei de la Las Vegas. Mai mult, statisticile spun că Pacquiao a lovit de aproape două ori mai mult decât Tim Bradley, şi, totuşi, filipinezul a pierdut.
Acum, conducerea WBO va reexamina întreaga partidă alături de cinci arbitri recunoscuţi la nivel mondial. Totuşi, Manny Pacquiao nu are multe motive pentru a-şi face speranţe, înfrângerea urmând a rămâne în palmaresul său, chiar dacă se va constata că decizia iniţială a fost una greşită.
Meciul revanşă dintre Pacquiao şi Bradley ar putea avea loc pe data de 10 noiembrie, tot în MGM Grand Arena din Las Vegas.