Meciul retur din play-off-ului Ligii Campionilor dintre Dinamo Zagreb și Sheriff Tiraspol va fi arbitrat de cunoscutul Daniele Orsato. Italianul are un palmares impresionant.
El e arbitru FIFA din 2010, iar în ultima perioadă a oficiat mai multe partide importante, iar printre ele se numără finala Ligii Campionilor din 2020, în care au jucat Bayern Munchen și Paris Saint-Germain.
La Campionatul European din această vară el a arbitrat trei partide, două din faza grupelor și una din optimile de finală.
Sheriff și Dinamo Zagreb vor juca, miercuri, returul play-off-ului Ligii Campionilor. În prima manşă, "viespile" s-au impus cu 3-0 şi sunt foarte aproape de a ajunge, în premieră, în faza grupelor a celei mai tari competiţii inter-cluburi.
Acest lucru se va întâmpla în cazul în care Sheriff nu va pierde partida de pe stadionul "Maksimir" la o diferența mai mare de trei goluri.
Meciul se va disputa în capitala Croației cu începere de la ora 22:00. Confruntarea de la Zagreb va fi transmisă în direct pe PRIME, unde va avea comentariu în limba română, iar la CANAL 3, în rusă.