Meciul spectaculos dintre Barcelona şi Manchester City se va juca în această seară
"Nu ne scoateţi din calcule! Barcelona e pe val!" Acest mesaj l-au adresat suporterilor jucătorii catalanilor în ajunul meciului cu Manchester City. Partida se va juca în această seară, în cadrul returului optimilor Ligii Campionilor. În celălalt meci al zilei, PSG va primi vizita formaţiei Bayer Leverkusen.
Barcelona a obţinut un rezultat confortabil în turul optimilor Ligii Campionilor, cu Manchester City. Elevii lui Tata Martino i-au învins pe englezi chiar la ei acasă cu 2-0, datorită golurilor marcate de Messi, din penalty, şi Dani Alves. Totuşi, antrenorul catalanilor are emoţii mari înaintea returului de pe Camp Nou.
"Practica arată că noi putem să jucăm foarte bine cu Manchester City şi apoi, în weekend, să pierdem cu Real Sociedad. Asta este departe de performanţa pe care o dorim. Vrem să avem o echipă stabilă ca să putem merge constant spre câştigarea tuturor trofeelor la final de sezon", a declarat antrenorul Barcelonei, Tata Martino.
În schimb, jucătorii susţin că Barcelona are şanse mari să câştige patru trofee în acest sezon şi au rugat fanii să aibă încredere în echipă.
"În acest sezon luptăm pentru trei trofee şi deja am câştigat unul - Supercupa Spaniei. Aşa că nu ne scoateţi din calcule", a susţinut jucătorul formaţiei Barcelona Javier Mascherano.
Returul dintre Barcelona şi Manchester City se va juca în această seară, de la ora 21:45, pe Camp Nou. De la aceeaşi oră, PSG-ul lui Ibrahimovic va primi vizita formaţiei Bayer Leverkusen. Campioana Franţei este 99% calificată în sferturi, după ce a învins în tur, în deplasare, cu 4-0.
- Barcelona este aproape calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce a învins pe Manchester City
- Catalanul Andres Iniesta crede că echipa sa va avea viaţă grea în returul optimilor Ligii Campionilor
- Barcelona continuă lupta pentru titlu în Primera Division: Urmează duelul cu Real Valladolid